Sala de conferinţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a fost gazda evenimentului „Asistenţa socială, componentă a actului medical de calitate”. Evenimentul a fost organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte în colaborare cu Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, Filiala Dâmboviţa. Evenimentul este dedicat asistenţilor sociali, oficialităţilor judeţene, reprezentanţilor societăţii civile, prietenilor şi susţinătorilor profesiei de asistent social.
Violeta loan, preşedintele sucursalei Dâmboviţa a CnAsR a deschis evenimentul.
Dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a adresat un gând tuturor celor prezenţi.
La acest eveniment a fost prezentă şi conducerea Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, în persoana preşedintelui acestei organizaţii, prof. Doru Buzducea, a vicepreşedinţilor Cristian Roşu şi loan Durnescu şi a secretarului executiv Diana Cristea. Astfel, judeţul Dâmboviţa se alătură celorlalte judeţe prin care a trecut Caravana CNASR în cadrul campaniei naţionale „România se ridică în picioare pentru asistenţa socială”.
La eveniment au mai participat: subprefectul judeţului Dâmboviţa, Florina Mureşan, secretarul judeţului Dâmboviţa, lvan Vasile lvanoff, directorul de îngrijiri medicale, Rodica Nicolae şi alţi invitaţi.
Asistenţa sociala, componenta a actului medical de calitate
Date: