Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin se încheie sâmbătă, 23 noiembrie, ora 7:00. Plicurile celor care au optat pentru votul prin corespondenţă trebuiau să ajungă în ţară până în 21 noiembrie şi aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale se vor folosi la turul II de scrutin ca şi la primul tur, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur. La secţiile de votare din străinătate se votează pe durata a trei zile, conform următorului program: vineri, 22 noiembrie 2019, între orele 12:00 – 21 :00; sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 7:00 -21:00; duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7 :00-21.00. În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59, pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.
Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări – domiciliaţi, rezidenţi sau turişti.
Până la 26 noiembrie, partidele şi candidaţii pot adresa Curţii Constituţionale cereri privind anularea alegerilor pe motive de fraudă electorală, iar până la 28 noiembrie, BEC trimite Curţii rezultatele centralizate ale votului.După primirea rezultatelor de la BEC, Curtea validează alegerile şi rezultatele se publică în Monitorul Oficial.
Astăzi începe votul în diaspora pentru al doilea tur de scrutin
Date: