Târgoviştenii care au citit programul manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor Oraşului şi şi-au stabilit deja evenimentele la care vor participa, trebuie să se asigure că acestea se desfăşoară în ziua şi la ora stabilite.
Unul dintre capetele de afiş ale Zilelor Municipiului Târgovişte este reprezentat de meciul de fotbal care va opune echipei formate din reprezentanţi ai Consiliului Local Municipal o formaţie care îi va avea în componenţă pe câţiva dintre cei mai reprezentativi jucători din istoria clubului Dinamo Bucureşti.
Organizatorii au anunţat în primă fază că jocul este programat marţi, 5 septembrie, însă datele problemei s-au schimbat între timp.
Iată anunţul care confirmă schimbarea:
„Chiar dacă în programul iniţial era anuţat pentru ziua de marţi, modificări de ultim moment în echipa vedetelor de la Old Boys Dinamo 2000 au făcut ca meciul împotriva echipei Consiliului Local Municipal să fie reprogramată pentru JOI – 7 SEPTEMBRIE, de la ora 18:00, la Complexul Turistic de Nataţie Târgovişte.”
Aşadar, dacă vreţi să-i vedeţi pe Dinamo Old Boys şi pe fotbaliştii din Consiliul Local trebuie să vă modificaţi programul iniţial.
ASTĂZI VIN VETERANII LUI DINAMO
Date: