În perioada sărbătorilor de iarnă, atacurile de tip phishing sunt mai frecvente ca niciodată! Hackerii profită de atmosfera festivă pentru a trimite mesaje false care par să vină de la bănci, magazine sau companii de curierat. Scopul lor? Să te păcălească să îți dezvălui datele personale sau informațiile financiare.
Cum ne protejăm?
Suntem atenți la mesajele care promit reduceri sau premii mari – acestea sunt adesea capcane!
Verificăm cu atenție adresa expeditorului și evităm deschiderea link-urilor sau descărcarea fișierelor din mesaje nesolicitate.
Înainte de a face click pe un link sau a da curs unei oferte, verificăm site-ul oficial al companiei sau al magazinului.
Suntem atenți la greșeli de ortografie sau un ton prea urgent în mesajele primite – acestea sunt indicii clare de phishing.
Utilizăm instrumente de verificare a siguranței site-urilor, cum ar fi VirusTotal.com sau ScamAdvisor.com.
Fii precaut în această perioadă festivă și protejează-ți informațiile personale! Sărbătorile sunt mai sigure când navighezi responsabil!