Este bine de ştiut că fiecare sport este condus după propriile legi, numite STATUTE ŞI REGULAMENTE. Din 2011 F.R.F. nu a mai editat acea broşură extrem de necesară în desfăşurarea întregii activităţi fotbalistice, atât pe plan judeţean, cât şi naţional. E adevărat, STATUTUL F.R.F. permite ca atunci când au fost necesare unele modificări la anumite articole, COMITETUL EXECUTIV sau COMITETUL DE URGENŢĂ al F.R.F. a luat hotărârile respective, pub-licându-se pe site-ul F.R.F. Dar, deocamdată lumea fotbalistică din mediul rural şi nu numai încă nu a devenit dependentă de site-ul F.R.F., alţii nici nu ştiu că există. Dar cei ce nu au internet nu pot fi infomaţi niciodată de aceste modificări sau adăugiri efectuate de forul naţional.
Deocamdată, presă scrisă încă mai supravieţuieşte şi bine face. Avem semnale multe de la iubitorii fotbalului că abia aşteaptă presa scrisă, fiind cea mai corectă, obiectivă, bine documantată.
De site-uri nu ducem lipsă, zilnic apare altul, fiecare informând după sursa lui proprie, după cum gândeşte, nu are importanţă dacă a informat sau a dezinformat doritorul de fotbal. Acum, odată cu schimbarea preşedintelui F.R.F., noua
echipă de la CASA FOTBALULUIdin
BUCUREŞTI a cules toate modificările şi adăugirile de până acum, le-a lansat pe site-ul F.R.F., dar a trimis materialul respectiv fiecărui A.J.F. prin poştă, aşa că deţinem noul document numit STATUTE
ŞI REGULAMENTE mai exact, „STATU-
TULFEDERAŢIEI ROMÂNE DE FOTBAL, REGULAMENTUL DE ORGANI- ZARE A ACTIVITăŢII FOTBALISTICE” (R.O.A.F.), „REGULAMENT DISCIPLINAR”, „REGULAMENT PRIVIND
„STATUTUL ŞI TRANSFERUL
JUCĂTORILOR DE FOTBAL”.
în aceste documente oficiale sunt cuprinse întreaga activitate fotbalistică cu modificările şi adăugirile survenite din 2011, data când a fost tipărită ultima broşură a F.R.F. Acum acestea sunt oficiale, valabile şi au intrat în vigoare din 15 iulie 2014. Aşadar, avem şi noul regulament cu bune şi mai puţin bune, depinde din ce unghi priveşti R.O.A.F.-ul. Cei care activează în domeniu trebuie să-l abordeze, să-i cunoască modificările, dacă pe celelalte le-au ştiut. Recunosc, şi eu mai am multe de învăţat, dar spicuind printre articole, am găsit unul care lămureşte un aspect cu care eu m-am întâmnit până acum câţiva ani şi chiar de curând. Mâ gândesc (aşa gândesc eu în perspectivă) că la anul, în campionatul 2015-2016, la liga a 2-a şi a 3-a, nu se vor mai folosi jucători sub 21 ani, ci juniori sub 19 ani, doi la B şi 3 la C. Nu cred că R.O.A.F.-ul se mai modifică până la ediţia următoare, aşa că folosirea juniorilor este iminentă. Cum spuneam, folosirea juniorului şi până acum nu necesita ca lângă licenţă sau legitimaţie să fie şi buletinul (C.I.) sau paşaportul, în otiginal. Unii arbitrii te atenţionau că ar fi bine să ai şi cartea de identitate în legitimaţie. Depinde ce articol susţineai că-l ştii. Iată, acum, R.O.A.F.-ul în două articole specifică că BULETUIN-UL este obligatoriu şi la juniori. în conformitate cu articolul 45 :”NUMăRUL
JUCăTORILOR” la aliniatul 14: „Identitatea jucătorilor JUNIORI din competiţiile de juniori se face pe baza carnetului de legitimare şi a cărţii de identitate sau paşaportului în original. Neprezentarea căţii de
identitate/paşaportul atrage imposibilitatea participaării la joc.”
Articolul 49. „IDENTIFICAREA
JUCĂTORILOR” (alinaitul 1)… „în toate competiţiile identificarea jucătorilor JUNIORI se face pe baza carnetelor de legitimare şi a cărţilor de identitate/paşapoartelor jucătorilor, în original”.
Dacă art. 45 dă voue la interpretări diferite, art. 49 specifică prescis „în toate competiţiile” indiferent că uniorul evoluează într-o echipă de seniori sau juniori.
Consider că art. 45 se referă la toate competiţiile de juniori, iar art. 49 la cele de seniori, adică la toate competiţiile juniorul trebuie să aibă CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL în
canetul de legitimare, fără de care nu are drept de joc pentru meciul respectiv.
în baza art. 49 (al. 1) delegaţii atenţi la meciurile seniorilor pot introduce contestaţii înainte de joc sau la pauză şi chiar în final. Nu ştiu dacă este o greutate în plus pe umerii delegaţiilor, dar nu mai sunt unii „afoni” cu regulamentele. Pun pariu că pe asta nu ştiu câţi o ştiau, ca să poată eventual să o pună în practică, că eu am să o fac…
Acesta este doar un exemplu din multe altele aduse de noul R.O.A.F. Atât cât îmi va permite timpul am să mai dau exemple de acest gen pentru că un proverb spune „toţi văd, puţini pricep”. Cum spuneam, noul regulament există pe site-ul F.R.F. Cei interesaţi îl pot scoate la imprimantă ca să nu ia tot internetul după ei, chiar dacă unii îl au, nu ştiu să caute, să-l citească, să-l înţeleagă…
Atenţie la noile modificări ale regulamentului de organizare a activităţii fotbalistice (R.O.A.F.)
Date: