Programul de studii Montanologie al Facultăţii de Ingineria Mediului şi Ştiinţa Alimentelor, din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte, formează specialişti care vor rezolva probleme tehnologice, sociale şi economice în ceea ce priveşte managementul resurselor naturale, agricultură, amenajarea teritoriului rural şi dezvoltarea durabilă. Competenţele acumulate vor permite absolvenţilor să înţeleagă, să anticipeze şi să găsească soluţii optime privind multitudinea de probleme agricole şi ecologice ale ţării noastre în context european.
Absolvenţii specializării Montanologie dobândesc competenţe în:
– Definirea elementelor tehnice şi economice care stau la baza organizării şi funcţionarii unei ferme/exploataţii agricole rentabile;
– Organizarea unei ferme de producţie agricolă, elaborarea unui plan de producţie şi adoptarea unor metode de management eficiente pentru rentabilizarea fermei;
– Acumularea datelor ce privesc condiţiile de modernizare a agriculturii, indiferent că este vorba de producţia vegetală sau animală, raportate la exigenţele conomiei de piaţă, dar şi la menţinerea sănătoasă a mediului;
– Identificarea şi descrierea particularităţilor ecologice, economice şi ale patrimoniului turistic ce caracterizează un perimetru specific din zonele de deal şi de munte;
– Aplicarea metodelor, tehnicilor şi a procedeelor adecvate pentru particularizarea şi optimizarea proceselor tehnologice de producţie agricolă durabilă;
– Aplicarea de strategii de producţie şi dezvoltare rurală durabilă conforme PAC, utilizând mijloacele şi fondurile disponibile în condiţiile specifice zonale din România; – Realizarea unor planuri de măsuri pentru organizarea fermelor, definirea tipurilor de producţie şi a strategiilor de management;
– Aplicarea măsurilor de plăţi corespunzător programelor naţionale şi europene pentru agricultură, industria agroalimentară şi dezvoltarea rurală;
– Realizarea acţiunilor specifice de asigurare a consultanţei de specialitate utilizând strategii şi tehnici specifice, precum şi programe informatice şi metode corespunzătoare nivelului solicitanţilor.
În concluzie, pregătirea asigurată de specialiştii facultăţii acestui program de studii, cu multiple orientări, va contribui în mod decisiv la formarea carierei viitorului specialist agronom, programele naţionale şi europene putând fi astfel mai uşor realizate, agricultură având un enorm potenţial în România, fiind dealtfel domeniul cu cele mai mari rezultate în atragerea de fonduri europene, ceea ce constituie o motivaţie suplimentară pentru a face această alegere. Facilităţi pentru studenţi: FIMSA oferă studenţilor facilităţi de cercetare specifice programului de studiu:
– laboratoare de cercetare fundamentală şi aplicativă în agricultură şi biotehnologii, laboratoare de informatică, de teledetecţie etc;
– acces la platforme on-line de reviste ştiinţifice pentru cercetare, acces permanent la baze de date de cercetare;
– parteneriate educaţionale şi de cercetare cu universităţi din ţară şi din străinătate: Universitatea Bretagne Occidentale-Franţa, Universitatea Volos-Grecia, Universitatea Molise-Italia, Universitatea din Perugia – Italia;
– burse de studiu internaţionale în cadrul programului Erasmus + în ţările Uniunii Europene;
– burse profesionale şi ştiinţifice în funcţie de rezultatele înregistrate în procesul de instruire;
– stagii de practică în unităţi productive;
– condiţii de cazare optime, în cămine studenţeşti cu dotări moderne şi acces la reţeaua Internet şi Intranet;
– posibilitatea de frecventare a Clubului Studenţilor unde se desfăşoară activităţi cultural-educative şi de divertisment.
Admiterea la facultate a început de luni, 06.07.2015, în sediul nou din Aleea Sinaia, Facultatea de Ingineria Mediului şi Ştiinţa Alimentelor şi sunt alocate 25 locuri fără taxă şi 20 locuri cu taxă.
Au început înscrierile la specializarea Montanologie
Date: