Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă că, până la data de 7 noiembrie 2017 un număr de 195 beneficiari ai programului de susţinere a tomatelor cultivate în spaţii protejate din ciclul II au fost plătiţi cu suma de 2.628.873 lei.
În perioada imediat următoare alţi 52 beneficiari vor primi suma de 1.941.321,60 lei (peste 430.000 euro). Iar în data de 07.11.2017 au mai fost primite la MADR alte 197 cereri pentru suma de 2.655.835,80 lei.
Odată cu începerea celei de-a doua etape a programului guvernamental de sprijin pentru tomatele româneşti, inspectorii fitosanitari au demarat prelevarea de probe în vederea expedierii acestora către Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Bucureşti şi către cel regional din Mureş.
Rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că niciun consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea.
Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate dau dovadă de seriozitate şi cumpătare în ceea ce priveşte utilizarea optimă şi în condiţii de siguranţa a produselor de protecţie a plantelor.
Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puşin 2.000 kg dovedită cu documente justificative.
Reamintim că schema de ajutor de minimis este destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.
Au început plăţile pentru ciclul II al programului de sprijin pentru tomate
Date: