Deputatul liberal Aurelian Cotinescu este de părere că aparițiile lui Călin Georgescu, invariabil flancat de body-guarzi ori chiar de mercenari, trebuie să dea de gândit cu privire la scopul acțiunilor sale, la intențiile pe care le are vizavi de țară. Parlamentarul PNL a remarcat și faptul că numai o minoritate „s-a legat cu tricolorul la gât” și cere turul II, în timp ce 16 milioane de români nu se agită în spațiul virtual.
„În 35 de ani de democrație nu am văzut în România un candidat care să folosească body-guarzi sau mai rău, să folosească mercenari aduși din războaiele din Africa și plătiți cu mii și mii de euro. Eu cred că trebuie să ne punem întrebări serioase referitor la integritatea și intențiile acestor oameni, ce vor ei să facă de fapt cu democrația românească.
Pentru că aici nu este nici Orientul Mijlociu, nu este nici Rusia sau Ucraina. Este România, un spațiu al Uniunii Europene, un spațiu al NATO. Au fost momente în care, prin metode incorecte și ilegale, s-a încercat, mai ales în spațiul online, un ajutor masiv pentru candidatul Georgescu. Și cred că lucrurile astea au fost cât se poate de evidente. De remarcat că 16 milioane de români nu înjură în online, nu urlă toată ziua și nu s-au legat cu tricolorul la gât cerând turul II”.
Admițând realitatea, anume că sunt categorii sociale care au nevoie de ajutor, deputatul Aurelian Cotinescu spune că acesta nu este nicicum un motiv pentru blamarea democrației și promovarea mișcărilor de tip legionar:
„Statistica ne spune că în acest moment în România se trăiește cel mai bine din ultimii zeci de ani. Desigur, există și anumite segmente ale populației care încă sunt afectate de această problemă cu războiul de la graniță, de criza energetică, de probleme financiare de altă natură. Guvernul trebuie să găsească și pentru acești oameni soluții și cred că se va face acest lucru în perioada următoare. Totuși refuz să cred că, ne-am născut în comunism, ca să trăim în această democrație și să murim, Doamne ferește, într-o epocă legionară! Viitorul nostru depinde de alegerile pe care le face fiecare român în fiecare zi!”