Sâmbătă dimineaţa, la Complexul Turistic şi de Nataţie a fost prezentat un model de autobuz cu propulsie hibridă, care ar putea fi o variantă economică şi nepoluantă pentru înlocuirea actualelor mijloace de transport în comun din municipiul Târgovişte. Au participat la prezentare primarul Cristian Stan, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele Senatului, viceprimarul Cătălin Rădulescu, Ciprian Prisăcaru, directorul Complexului.
Primarul Cristian Stan a spus că prezentarea mijlocului de transport în comun de ultimă generaţie are loc în contextul în care a fost iniţiat un proiect european pentru modernizarea transportului public prin achiziţia de mijloace nepoluante.
Proiectul are o valoare de aproximativ 20 de milioane de euro, este în etapa realizării studiului de fezabilitate iar finanţarea va fi asigurată prin Axa 4 a Programului Operaţional Regional 2014- 2020. Se urmăreşte alegerea celei mai bune variante, în condiţiile în care mai există opţiunile pentru propulsia clasică sau electrică.
Primarul Cristian Stan a salutat prezenţa senatorului Adrian Ţuţuianu, un susţinător constant al proiectelor promovate de municipalitate.
Autobuzul prezentat dispune de un propulsor diesel cu norma de poluare euro 6, dar şi de un generator care produce curent electric la frânare. Energia produsă este stocată în acumulatori şi utilizată apoi la demaraj, etapa în care consumul de carburant este cel mai ridicat.
În mediul urban se poate ajunge la o economie de carburant de 8,5% iar modelul este mai silenţios comparativ cu cele obişnuite.
Prezentarea s-a încheiat cu un tur al oraşului la bordul autobuzului hibrid.
Autobuzul hibrid – o alternativă economică şi nepoluantă la actualele mijloace de transport în comun
Date: