Babel cu impresii, întrebări, descoperiri despre spectacole

Date:

Gesturi mult aşteptate… strângerile de mână când cunoşti pe cineva sau când te revezi cu cineva drag. Aşa a început cel de-al 8-lea BABEL. Prieteni vechi şi mult aşteptate cunoştinţe noi. Peste 300 de oameni din 26 de ţări sunt prezenţi la Festivalul Artelor Spectacolului, festival internaţional care se bucură şi anul acesta de trupe străine în premieră în România. În prima seară a festivalului a avut loc spectacolul „Carmen”, producţie a Teatrului Tony Bulandra, regizată de Suren Shahverdyan (Armenia).
Spectacolul este emblematic pentru ideea de teatru al gestului care se foloseşte de foarte puţine cuvinte, dar reuşeşte să transmită un mesaj esenţial. Un spectacol simplu, dar cuceritor.
În cea de-a doua zi a Festivalului BABEL, la ceas de seară, Casa Sindicatelor a găzduit spectacolul Regele Lear, regia: Dumitru Acriş, Kurgan Teatr, Rusia. Regele Lear a venit tocmai din Siberia. Un spectacol aproape interzis în Rusia din cauza adevărurilor dure pe care le dezvăluie în imagini foarte puternice susţinute de actori cu o expresivitate aparte.BABEL a început… în paşi de dans, în paşi de marş, în paşi grăbiţi sau liniştiţi. Miercuri, 6 iunie, Babel a fost matinal. La ora 10:00, regizorul şi actorul rus, Dimitri Aryupin, şi-a început workshop-ul intitulat Teatrul Mediatronic, o inovaţie în practica teatrală de până acum. În Foaier, de la ora 11:00, a avut loc o nouă întâlnire Babel cu impresii, întrebări, descoperiri despre spectacolele din cursul zilei de marţi şi cele ce au avut pe parcursul zilei de miercuri.
Joi, 7 iunie
10:00 – Sala Oglinzilor, Devising theatre (Elaborând teatru), workshop de Scott Johnston, Scoţia; 3h
10:00 – Sala Studio, Atelier teatral, workshop de Joăo Mota, Portugalia; 3h 11:00 – Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitaţi; deschise publicului) 18:00 – Sala Mare, COUNTERBODY (O posibilă percepţie a materiei instabile), regia şi coregrafia: Simona Deaconescu, Tangaj Dance & CNDB, România; 45 min. 19:30 – Casa Sindicatelor, Uniforme, regia: Sabina Scarlat, Compagnie Garage 29, Belgia; 50 min.
21:00 – Curtea Domnească, Richard III, regia: Kolbrun Bjort Sigfusdottir, Brite Theatre, UK/Islanda; 1h 22:00 – Sala Mare, 1969: A space Odyssey? Oddity! (1969: Odisee spaţială? Ciudăţenie!), regia: Yu Murai, KPR Theatre, Japonia; 1h

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița