Bacalaureat 2015. Eliminaţi de la proba scrisă de Limba şi literatură română

Date:

bac74 de elevi au fost eliminaţi de la proba scrisă de Limba şi Literatura Română -Bacalaureat 2015 – pentru fraudă sau tentativă de fraudă, informează un comunicat al MEN . Potrivit sursei citate, dintre cei 155.321 de absolvenţi de clasa a XII-a care s-au înscris pentru susţinerea probei s-au prezentat 149.305 (96,13%). „Procentul este superior celui din sesiunea similară a anului trecut, când au participat 94,52% din totalul elevilor înscrişi. Au absentat 5.942 de candidaţi, iar 74 au fost eliminaţi din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă”, se arată în comunicatul MEN.
Sesiunea curentă a examenului naţional de bacalaureat a continuat cu proba de Limba şi literatura maternă – E)b), proba obligatorie a profilului – E)c), iar vineri, 3 iulie, este programat ultimul test scris, proba la alegere a profilului şi specializării
– E)d).
Afişarea primelor rezultate va avea loc pe data de 7 iulie (până la ora 16.00). Contestaţiile depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00 – 20.00, vor fi soluţionate în zilele de 8 şi 9 iulie, astfel încât, vineri, 10 iulie, vor fi afişate rezultatele finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...