Trecerea are şanse mari de reuşită, însă fundaşul dâm-boviţean de 22 de ani nu are cum să mai prindă primul cantonament al roş-albaştrilor. Trapani, echipa unde e împrumutat Bălaşa, îşi doreşte să-l păstreze, ceea ce poate întârzia transferul. Însă jucătorul insistă să revină în Liga 1, iar transferul se poate face chiar în următoarele zile, iar Bălaşa poate prinde al doilea cantonament al Stelei, în care echipa lui Reghecampf va avea 5 meciuri amicale.
Iniţial, fiul lui Cristi Bălaşa putea să se alăture lotului Stelei direct în Antalya, dar în noile condiţii, va fi nevoit să revină în ţară şi apoi să plece alături de noii colegi în al doilea cantonament.
Mihai Bălaşa e sub contract cu AS Roma, iar în România a mai jucat la Viitorul Constanţa.
BĂLAŞA, APROAPE DE A SEMNA CU STEAUA
Date: