Bani europeni pentru sistem modern şi eficient de iliminat public în Târgovişte

Date:

În sala de consiliu a Primăriei Târgovişte a fost semnat contractul de finanţare pentru încă un proiect european, care va aduce municipiul mai aproape cu un pas de conceptul „smart city”. Este vorba despre proiectul intitulat „Eficientizarea Energetică a Sistemului de Iluminat Public din Municipiul Târgovişte”, cu o valoare totală de 22 de milioane de lei şi o durată de implementare de 36 de luni, din care 12 luni durata efectivă de execuţie. Contractul a fost semnat de primarul Cristian Stan şi Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Acesta din urmă a remarcat preocuparea şi eficienţa administraţiei publice târgoviştene pentru promovarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană. Directorul ADR Sud Muntenia a mai amintit că au intrat în linie dreaptă şi alte proiecte, exprimând speranţa că, până la sfârşitul lunii, va fi semnat contractul pentru proiectul de mobilitate urbană şi, până la sfârşitul trimestrului, contractul pentru suplimentarea parcului auto de transport public. Nu în ultimul

rând, Liviu Muşat a amintit de finanţarea proiectului de 22 de milioane de lei, pentru reabilitarea, extinderea şi utilarea Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”.
Primarul Municipiului Târgovişte,

Cristian Stan, a făcut o scurtă prezentare a proiectului care va aduce un plus de comfort şi siguranţă urbană dar şi reducerea semnificativă a cheltuielilor cu iluminatul public. Reducerea costurilor va fi făcută prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele mult mai eficiente energetic iar intensitatea va fi stabilită în funcţie de clasele de drum. Va fi amenajat un dispecerat şi implementat sistemul de telegestiune, prin care vor fi urmăriţi permanent parametrii de funcţionare şi consum. Va fi un sistem complet automatizat, cu senzori la trecerile pentru pietoni şi intensitate variabilă a luminii, în funcţie de intervalele orare.
La evenimentul de semnare a contractului de finanţare au fost prezenţi şi deputaţii Oana Vlăducă, Gilia Claudia şi Cornel Ştefan, administratorul public Gabriel Boriga, viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, şefi de direcţii din primărie şi membrii ai echipei de implementare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Mașină de familie sau mașină sport?

Fiecare șofer are visuri diferite atunci când vine vorba...

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...