Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au descins la domiciliul unui bărbat de 28 de ani, din localitatea Braniştea, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, fapte prevăzute de art. 342 din Codul Penal şi art. 271 din Legea nr. 86/2006.
În urma percheziţiei efectuate, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat o armă neletală supusă autorizării care poate avea potenţial letal. Din cercetări a reieşit că aceasta ar fi fost achiziţionată din Spania şi ar fi fost introdusă ilegal în ţară.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Titu.
Bănuit de contrabandă cu arme
Date: