La sediul Poliției Municipiului Târgoviște s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 64 de ani, care a sesizat faptul că a fost deposedat prin acte de violență de telefonul mobil și de bani de către doi bărbați necunoscuți.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind doi bărbați de 20 și 28 de ani, din comuna Mănești.
Pe parcursul zilei de 9 noiembrie a.c., polițiștii, sprijiniți de luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au descins la domiciliile celor doi bărbați.
Pe numele acestora au fost emise mandate de aducere, fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările efectuate au relevat faptul că, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie a.c., persoana vătămată ar fi preluat cei doi bărbați dintr-o stație taxi, de pe raza municipiului Târgoviște, s-ar fi deplasat împreună la un magazin și, ulterior, către comuna Mănești, moment în care, într-o zonă izolată, în câmp, prin acte de violență, victima ar fi deposedată de de 400 de lei și de telefonul mobil.
În baza probatorului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, bănuții au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Cei doi bărbați au fost prezentați magistraților, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.