BĂRBULETU PROIECTELE CU FINANŢARE EUROPEANĂ, O IMPORTANTĂ SOLUŢIE PENTRU DEZVOLTAREA LOCALITĂŢII

Date:

barbuletuSituaţia economică critică ne-a afectat pe toţi, la toate nivelurile. Ea şi-a pus, evident, amprenta şi asupra bugetelor tuturor localităţilor, înfrânând astfel multe dintre proiectele administraţiilor locale, pentru dezvoltarea comunităţii. Administraţia locală de la Bărbuleţu a înţeles că o sursă importantă pentru realizarea obiectivelor o constituie fondurile europene. În ciuda unor inerente probleme, a perseverat şi rezultatele nu au întârziat să apară. Astfel, primăria Bărbuleţu s-a aflat printre fericiţii câştigători ai unui proiect cu finanţare europeană, pe Măsura 322, în valoare de 2,3 milioane de euro. Aşa cum preciza primarul localităţii, Marian Alexe, acest proiect a fost o adevărată gură de oxigen, doarece a permis realizarea unor importante lucrări, care în alte condiţii nu ar fi fost posibile, bugetul local fiind unul nu tocmai solid. Ieri, cu prilejul finalizării proiectului, edilul de la Bărbuleţu a declarat: „Cu bucurie în suflet sunt astăzi în măsură să vă spun că s-a încheiat proiectul pe Măsura 322, un proiect integrat care cuprinde asfaltare pe o suprafaţă de 6,2 kilometri – pe străzi laterale, iluminat public, after-school, achiziţionare bul-doexcavator şi modernizare cămin cultural la Gura Bărbuleţului. Este un proiect pe care l-am derulat începând din anul 2007. Contractul cu APDRP a fost semnat în anul 2010. Anul acesta, în 2013, îl încheiem. Acest proiect a scos cât de cât comuna Bărbuleţu din noroaiele în care se afla. Mulţumesc preşedintelui Consiliului Judeţean că m-a ajutat şi m-a sprijinit în realizarea acestui obiectiv. Valoarea totală a proiectului a fost de 2,3 milioane euro”. Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean, prezent la inaugurare, a declarat: „Felicitări primarului pentru faptul că a a scris un proiect care s-a dovedit a fi eligibil, pentru faptul că a ştiut să îl ducă la bun sfârşit. Acest proiect duce la creşterea gradului de confort pentru locuitorii comunei Bărbuleţu, pentru că vine să rezolve lucruri fundamentale – drumuri, iluminat public, spaţiu pentru învăţământ, spaţiu pentru activităţi culturale şi, de asemenea, o anumită dotare, de care beneficiem şi noi la Societatea de Lucrări Drumuri şi Poduri, în sensul că, printr-un parteneriat cu Primăria Bărbuleţu, utilizăm buldoexcavatorul. Este important – trebuie să învăţăm să scriem proiecte. Din 2007 până în 2013 a fost o perioadă de timp îndelungată pentru punerea în aplicare acestui proiect. Cam aşa trebuie să abordăm toate lucrurile – în perspectivă şi gândindu-ne foarte mult la viitor, nu doar la soluţii temporare. îl asigur pe domnul primar că, dincolo de apartenenţele noastre politice diferite până mai ieri – sperăm să ne apropiem în viitor -, că voi trata localiăţile cu egalitate, fără nicun fel de discriminări pe criterii politice. Mă interesează doar cetăţenii – cetăţenii sunt de toate culorile politice şi în Bărbuleţu, şi în altă parte. Am promis, la ultima întâlnire că voi rezolva problemele pe drumul judeţean – jumătate din problemă este rezolvată, în sensul că s-au făcut reparaţiile -urmează să facem tratamentul cu driblură în perioada următoare, până la Râu Alb. Dacă vom avea bani, în anii următori, vom rezolva şi calea de acces de la Râu Alb până la Runcu, măcar la stadiul de funcţionalitate curentă, iar pe viitor vom gândi o soluţie, tot pe un proiect european”.
La inaugurare, alături de conducerea administrativă a primăriei Bărbuleţu s-au aflat parlamentarii de zonă – senatorul Leonardo Badea şi deputatul Vasile Horga, vicepreşedintele CJD Gabriel Grozavu, directorul Direcţiei de Drumuri din cadrul CJD – Vasile Dinu şi primarul comunei Voineşti – Sandu Gabriel.
Administraţia locală a comunei nu se opreşte aici. Gândeşte şi scrie în continuare proiecte menite a aduce un plus de confort locuitorilor. A înţeles importanţa acestor fonduri şi încearcă să le utilizeze cât mai mult posibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!