Infractorii scot de bandă rulantă noi metode de a-şi înşela victimele. Sunt din ce în ce mai inventivi, iar cei care le cad în plasă sunt, de obicei, bătrânii nevinovaţi, care după o viaţă întreagă de agoniseală, rămân fără nimic din cauza naivităţii lor. Chiar zilele trecute, poliţiştii de la Postul de Poliţie Răzvad au fost sesizaţi de o femeie de 78 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost înşelată.
Din cercetări a reieşit că în dimineaţa aceleiaşi zile, partea vătămată ar fi fost abordată pe stradă de o femeie care, sub pretextul oferirii unei ofrande, i-ar fi dat mai multe bijuterii ce păreau a fi din metal preţios.De asemenea, bănuita i-ar fi solicitat persoanei vătămate să pună bijuteriile personale într-un material textil şi să îl deschidă după o perioadă de timp.Ulterior, aceasta a realizat că a fost înşelată.În cauză, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru identificarea principalei bănuite şi recuperarea prejudiciului.
Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracţiuni, poliţiştii dâmboviţeni recomandă cetăţenilor:
Nu acordaţi încredere persoanelor care vă abordează pe stradă cu diverse probleme sau pentru a vă oferi chilipiruri. Nu intraţi în discuţii cu persoane necunoscute, indiferent de pretextul pentru care vă abordează şi nu vă lăsaţi încântaţi de ideea primirii unor bunuri de valoare, în mod gratuit.
De asemenea, nu încredinţaţi sume de bani sau bijuterii persoanelor necunoscute.
În cazul în care vă confruntaţi cu astfel de situaţii, poliţiştii vă sfătuiesc să reţineţi cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (numărul lor, vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie, etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă şi direcţiile de deplasare.
Bătrână înşelată cu bijuterii false
Date: