Beat la volan

Date:

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au identificat un bărbat de 32 de ani, din localitate, care ar fi condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste limita de 0.40 mg/l

alcool pur în aerul expirat.Bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice. De asemenea, cel în cauză a fost implicat şi într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Sancţionaţi pentru nerespectarea Legii nr. 171/2010 privind
stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, sprijiniţi de reprezentanţii Gărzii Forestiere Ploieşti-Serviciul Teritorial Dâmboviţa, au acţionat, pe raza judeţului Dâmboviţa, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.
Astfel, în urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţională pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 şi au confiscat contravaloarea a 13,60 m3 de material lemnos, respectiv 1.780 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița