Beneficiarii de finanţări nerambursabile pot solicita modificarea contractului de finanţare

Date:

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat că beneficiarii proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2020, au posibilitatea solicitării, online, a modificării contractului de finanţare. Pentru proiectele depuse electronic, solicitarea poate fi transmisă numai prin intermediul aplicaţiei, din contul utilizatorului de pe care a fost depus proiectul respectiv. Modificările pe care beneficiarii le pot realiza pot fi minore, majore sau de prelungire a duratei de execuţie a proiectului. De asemenea, modificările pot consta în schimbarea adresei sediului social, schimbarea contului, modificarea planului de afaceri, modificări tehnice sau de soluţie tehnică, schimbarea denumirii beneficiarului, cesionarea Contractului de Finanţare etc. De asemenea, AFIR informează că, pentru modificarea contractului de finanţare, este necesară completarea şi încărcarea formularului C3.1 – Notă explicativă pentru modificarea contractului de finanţare. Acest formular poate fi descărcat de pe portalul www.afir.info, din cadrul sectiunii Tipizate. Tutorialul privind depunerea on-line a solicitării de modificare a contractului de finanţare poate fi vizionat pe site-ul agenţiei, în cadrul secţiunii specifice din modulul depunere online – „Instrucţiuni depunere proiecte”, sau pe canalul oficial de YouTube – „AFIR România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!