Bicicliştii şi conducătorii de atelaje, un real pericol în trafic

Date:

Legislaţia din România stabileşte, prin regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, o serie de reguli pe care deţinătorii de căruţe trebuie să le respecte. Printre cele mai importante prevederi se numără înregistrarea vehiculului, interzicerea consumului de alcool sau de substanţe stupefiante de către conducător, obligaţia de a semnaliza cu ajutorul mâinii schimbarea direcţiei de mers sau obligaţia ca, pe timpul nopţii sau atunci când vizibilitatea este redusă, conducătorii de atelaje să poarte veste reflectorizante şi să aibă lumini montate atât în faţa, cât şi în spatele căruţei. Însă, în majoritatea cazurilor, accidentele în care sunt implicate căruţe se produc din cauză că atelajele nu sunt echipate corespunzător.
Adoptaţi o conduită preventivă în trafic! Respectaţi regulile de circulaţie atât pentru siguranţa dumneavoastră cât şi a celorlalţi participanţi la trafic şi echipaţi-vă corespunzător.
Nu vă deplasaţi cu bicicleta dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Alcoolul creşte semnificativ gradul de victimizare prin accidente de circulaţie.
Nu transportaţi pe bicicletă bagaje de dimensiuni mari şi nu vă agăţaţi de vehiculele aflate în mers!
Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.
Când circulaţi pe bicicletă, nu traversaţi
strada pe trecerile pentru pietoni!
La pătrunderea pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celorlalţi participanţi la trafic.
Înainte de a schimba direcţia de mers, asiguraţi-vă temeinic, din toate direcţiile, că nu se apropie niciun autovehicul. Chiar dacă aveţi prioritate de trecere, fiţi siguri că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!
Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană, câte unul. Evitaţi deplasările cu bicicleta în intervalele orare cu temperaturi ridicate. Protejaţi-vă şi aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră!
De asemenea, poliţiştii le recomandă căruţaşilor să se asigure temeinic înainte de schimbarea direcţiei de deplasare, să nu circule în picioare sau în stare de ebrietate cu atelajul şi să nu transporte obiecte sau mărfuri care depăşesc gabaritul vehiculului.
Totodată, este necesar ca atelajul să fie dotat cu o semnalizare corespunzătoare, iar pe timp de noapte, pentru a fi vizibili, căruţaşi trebuie să poarte veste reflectorizante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...