Anul acesta, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte organizează cea de-a XIV – a ediţie a BIENALEI DE ARTĂ PLASTICĂ „GHEO-RGHE PETRAŞCU”, în memoria marelui artist care şi-a legat viaţa şi opera de meleagurile târgoviştene. Această ediţie a Bienalei, asemenea celor precedente, propune mai multe obiective, anume îmbogăţirea colecţiei de artă a Muzeului de Artă, secţie a Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, cu lucrări de pictură şi sculptură; mijlocirea relaţiilor Muzeului de Artă din Târgovişte cu artiştii din întreaga ţară; revitalizarea şi menţinerea contactului Muzeului de Artă cu tendinţele şi orientările creaţiei plastice contemporane; oferirea unui mediu de apropiere, cunoaştere şi competitivitate între artiştii plastici din România şi Republica Moldova.
Tema concursului este liberă, la alegerea participanţilor, participarea este gratuită iar concursul este deschis membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Republica Moldova, studenţilor (ultimul an, masterat) şi absolvenţilor Academiilor de Artă care pot participa cu cel mult două lucrări: – PICTURĂ – lucrări, cu dimensiunea maximă de 100 x 100 cm, încadrate şi cu sistem de prindere;
– SCULPTURĂ – material definitiv, dimensiunea maximă 100 cm.
Lucrările, executate în perioada 2016 – 2018, vor fi însoţite de formularul de participare la bienală, CV cu fotografia artistului, copie după legitimaţia de membru al UAP, fotografiile color ale lucrărilor, adresa, număr de telefon şi/sau email.
Juriul, alcătuit din membri ai U.A.P. şi ai Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, se va întruni pentru dezbatere şi avizare a lucrărilor participante la expoziţie şi va stabili operele premiate, în perioada 19 -23.XI.2018.
BIENALA CONCURS DE ARTĂ PLASTICĂ „GHEORGHE PETRASCU” Ediţia a XIV – a, 2018
Date: