La sediul central al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a avut loc evenimentul organizat cu scopul prezentării Raportului anual privind implementarea Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR).
În acest sens au fost dezbătute subiecte ce au adus în prim-plan stadiul de implementare a Programului în regiunea Sud Muntenia, activitatea desfăşurată de Agenţie până în prezent, precum şi perspectivele viitorului exerciţiu financiar. Astfel, a fost evidenţiat modul în care Programul contribuie la dezvoltarea economică a comunităţilor locale, în acest scop Agenţia derulând o intensă activitate atât în sprijinul solicitanţilor de finanţare nerambursabilă, cât şi al beneficiarilor. Ca urmare a acestui demers, la nivelul regiunii Sud Muntenia, prin intermediul celor 1.178 de aplicaţii înregistrate, sunt solicitate peste 8 miliarde de lei. Din aceste aplicaţii depuse, pentru 648 au fost semnate contractatele de finanţare a căror valoare solicitată depăşeşte 4,8 miliarde de lei, unele aflându-se în etapa de implementare, altele fiind în monitorizare.
În cadrul evenimentului, Liviu Gabriel Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a subliniat că activitatea intensă şi responsabilă desfăşurată până la această dată, trebuie să devină o constantă, deoarece „urmează un an important care aduce posibilitatea ca agenţiile pentru dezvoltare regională să fie desemnate autorităţi de management pentru viitorul Program Operaţional Regional”.
Pe lângă activităţile derivate din calitatea de Organism Intermediar, ADR Sud Muntenia a iniţiat o intensă campanie destinată elaborării documentelor strategice pentru viitoarea perioadă de programare, fiind totodată partener în numeroase proiecte cu finanţare europeană. Prin aceste proiecte, Agenţia încurajează accesarea unor căi noi de dezvoltare economică sustenabilă, prin care antreprenorii, inovatorii, creatorii, susţinătorii locali şi regionali sunt determinaţi să descopere provocări antreprenoriale actuale şi să dezvolte idei de proiecte inedite ce vor putea fi finanţate în următoarea perioadă de programare.
Bilanţul privind implementarea Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR)
Date: