Îmbunătăţirea relaţiei administraţie publică -cetăţean, reprezintă o prioritate pe agenda de lucru a autorităţilor din oraşul Răcari. Administraţia de la Răcari pune mare accent pe un continuu dialog cu cetăţenii datorită problemelor existente la nivelul comunităţii, în acest sens fiind instituţionalizate formele de consultare.
Datorită acestui fapt cetăţenii, îşi cunoasc bine drepturile şi obligaţiile şi au sentimentul că opinia lor într-adevăr contează. În acest context al îmbunătăţirii relaţiei administraţie publică – cetăţean, marţi, 13.11.2018, la Mavrodin, oraşul Răcari pe str. I.L. Caragiale, nr. 336 (fosta Bază de Recepţie) a fost deschis Biroul de Relaţii cu Publicul, care este interfaţa relaţiei Primărie – Cetăţean, astfel cetăţenilor li se oferă cu promptitudine informaţiile de care au nevoie.
Înfiinţarea Biroului de Relaţii cu Publicul s-a născut din dorinţa creşterii serviciilor faţă de cetăţeni, dorinţa de a-i respecta pe cei care beneficiază de serviciile oferite, persoanelor care au nevoie ca autoritatea locală să fie mai aproape. Biroul Relaţii cu Publicul este amplasat într-un spaţiu modern, unde cetăţeanul nu trebuie să mai parcurgă o cale dificilă pentru obţinerea informaţiilor sau documentaţiilor necesare.
De asemenea, pe lângă reducerea timpului de soluţionare a cererilor cetăţenilor, s-a urmărit şi prevenirea aglomerării sau suprasolicitării compartimentelor de lucru cu publicul, cât şi eliminarea „timpilor morţi”. Un alt avantaj este şi accesul rapid, egal şi neîngrădit al cetăţenilor la informaţiile de interes public, dar şi consultarea periodică a cetăţenilor în probleme de interes general. În încăperea spaţioasă şi proaspăt renovată îşi va desfăşura activitatea personal din cadrul Primăriei Răcari pentru deservirea rapidă a cererilor, sesizărilor şi înregistrarea tuturor propunerilor cetăţenilor din cartierele Mavrodin şi Ghergani. Programul de primire şi eliberare documente la Biroul de Relaţii cu Publicul este în fiecare zi de marţi, între orele 13:00-16:30.
Birou de Relaţii cu Publicul la Mavrodin
Date: