Boala veacului nostru

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Spune o poveste, desigur, ca o ficţiune, că, la un moment dat, Sfântul Nicolae şi Sfântul Ioan Casian au fost trimişi de Dumnezeu pe pământ să vadă ce fac oamenii. Şi trecând prin-tr-un sat amărât cu un drum rău, plin de noroi, au văzut un ţăran care avea căruţa plină cu fân şi înţepenise în noroi. Amândoi, şi Sf. Nicolae şi Sf. Ioan Casian, aveau hainele albe, frumoase, ca de rai. Sf. Nicolae pune umărul să împingă pentru a scoate căruţa din noroi. Sf. Ioan Casian zice: „Dar, ne stropim cu noroi. Eu stau aici şi mă rog pentru el.” Şi Sf. Nicolae scoate căruţa, iar Sf. Ioan Casian se ruga pentru el. Numai că, atunci când au mers să facă bilanţul şi să spună ce au realizat pe pământ, Domnul Dumnezeu i-a zis Sfântului Ioan Casian: „Tu n-ai vrut să-ţi murdăreşti haina cu norori, aşa că vei avea sărbătoare tot o dată la patru ani, pe 29 februarie, iar Sfântul Nicolae, care s-a plecat la necazul omului, ce era într-o grea cumpănă a vieţii, va avea sărbătoare mare în fiecare an.
Chiar dacă este o ficţiune pioasă, totuşi ea ne spune mult. Nu e vorba de murdărirea cu noroi, ci de sudoarea omului care munceşte, a omului care face fapte bune. Când e vorba de murdărirea sufletului, este vorba de păcatele noastre. De aceea, e mare lucru să apelăm cât mai des la curăţirea hainei sufletului ca să fie mereu curată şi pregătită pentru sărbătoare – pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Cât de frumos exprimă cântarea bisericească din Săptămâna Patimilor: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru în ea; luminează haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte”. Sau cum spune în Acatistul Mântuitorului: „Iisuse, veşmântul cel luminat, înfrumuseţează-mă”.
Pentru noi, Mântuitorul Hristos este izvorul frumuseţii absolute, dar, în acelaşi timp, este şi ajutătorul îmbogăţirii noastre sufleteşti, fiecare având posibilitatea de a ne crea haina luminoasă ajutându-i şi pe cei care sunt „mai jos” decât noi, sau cum zicea Pascal: „De fapt, avem o singură îndatorire morală: să desţelenim în noi înşine arii întinse de pace, în care să se oglindească ceilalţi. Şi cu cât este mai multă pace în noi, cu atât mai multă va fi şi în lumea aceasta tulburată, în care trăim”.
Din ce în ce mai mulţi oameni recunosc că trecem prin-tr-o grea criză morală. Societatea noastră este bolnavă. Simptomele acestei maladii se văd pretutindeni: în neliniştea şi în nesiguranţa vieţii oamenilor, în ura ce ne-a cuprins parcă pe toţi, în dezintegrarea vieţii de familie, în prea multă corupţie, în urmărirea rezolvării intereselor egoiste, în rătăcirea tineretului noastru şi multe alte rele şi neorânduieli.
Cercetând cauzele acestei dureroase stări de lucruri, aflăm un singur răspuns adevărat: boala veacului nostru este de ordin spiritual, şi anume: slăbirea credinţei în Dumnezeu.
Răul acesta a fost exprimat, cu mult timp înainte, de Sf. Prooroc Ieremia, prin gura căruia Dumnezeu a zis: „Două lucruri rele făcut-a poporul Meu: M-au părăsit pe Mine, izvorul apei cele vii, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot să ţină apă” (Ieremia 2,13).
Este destul de acută această mâhnire a lui Dumnezeu. Societatea contemporană şi-a construit multe „fântâni”, care însă nu pot potoli setea de viaţă şi de fericire. Ne-am pus nădejdea în ştiinţă, servindu-ne numai de raţiunea omenească neluminată de duhul Evangheliei lui Hristos; ne-am încrezut în legi şi tratate de pace, în alianţe şi iată că speranţele oamenilor se destramă încet-încet, ca nişte pânze de păianjen. Avem mulţi oameni de ştiinţă dar prea puţini sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu. Aşa am ajuns la o strălucire fără înţelepciune, la forţă fără conştiinţă. Aşa a devenit lumea noastră o lume de uriaşi nucleari şi de pitici morali. Ne pricepem mai bine cum să ucidem (moral, verbal… ) decât cum să trăim în pace. Mă tem că am înţepenit în „noroi”. Mă tem că lumea de azi nu va putea ieşi din „noroi” decât printr-o renaştere spirituală, decât prin revenirea la izvorul apelor celor vii – la Hristos, Care a zis: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. El, cu duhul Său de viaţă, trebuie să reintre în casa sufletelor şi a familiilor noastre, dacă vrem ca să se schimbe faţa lumiii acesteia.
Sfântul Nicolae pune şi lângă noi umărul „să ieşim din noroi”!