bookbox Culoarea nostalgiei. Despre folosirea timpului şi culorilor lui Culoarea Nostalgiei, Expoziţie de Pictură, Muzeul de Istorie Târgovişte,2019 Marin Petre Constantin; Gheorghe Petre; Vasile Popa; Mihai Şerbănescu

Date:

Pictura impune în momentele apropierii de teritoriile ei câteva ritualuri ale rememorării, ale retrăirii unor secvenţe care au refuzat să ne părăsească, de readucere aminte a unor stări care care ne-au alimentat şi hrănit vizual, mental şi olfactiv anumite momente ale vieţii de până atunci. Oricare apropiere, oricare pas făcut într-un univers pictural presupune un imediat proces de întoarcere, de privire înapoi şi de retrăire cu intensitate a unor episoade temporale pe care le credeam uitate. Pictura are aceste calităţi, de a învia toate acestea firesc, de a răsuciprivirea şi mintea celui care rezonează cu mesajele ei, de a răscoli predispoziţii spre evadare şi de a a le îndeplini chiar atunci. Este una dintre puterile pe care le stăpâneşte şi de care se foloseşte atunci când intrăm în contact cu formele, cu modurile ei de a se arăta, de a se expune.
Culoarea Nostalgiei este expoziţia în care Marin Petre Constanin, Gheorghe Petre, Vasile Popa şi Mihai Şerbănescu ne propun acest nostos pictural, acest ritual magic al întoarcerii şi a retrăirii (pe) un teritoriu al culorilor care nu se lasă seduse decât şi numai de

propriile vibraţii. Am putut vedea aici, în această expunere, patru moduri diferite de a spune toate acestea, patru feluri de a privi, uneori, aceleaşi lucruri, dar de a arăta felul diferit de a se aşeza fiecare în lumină, în lumina care îl înconjura în momentul privirii de către fiecare autor. S-au putut vedea felurile de relaţii care le completează şi amplifică, dar şi de a devoala subtil, rafinat şi cu dozele de transparenţă necesare pentru a le pune în valoare corporalitatea.
Linia sigură, clasică, severă, dar marcată de liniştea tandreţii, de tendinţe migratoare spre urme lăsate de maeştrii care l-au marcat, se poate vedea şi simţi în lucrările lui Marin Petre Constantin.
Desfăşurarea luminii, expunerea şi eliberarea ei pe toate palierele pe care se poate face vizibilă, de a-şi arăta fiecare por, modul cum este impusă prezenţa ei delicată şi cum lasă să se desfăşoare paşii fiecărui pliu colorat, care umple luminos golurile lăsate intenţionat de culoare, toate acestea se pot vedea parcurcând lucrările lui Gheo-rghe Petre.
Temele severe şi profesioniste pe care culoarea le poate impune, se pot (re)găsi în toate lucrările pline, încărcate cu siguranţa bunei aşezări în context şi de modurile clare în care se pot arăta şi de a se lăsa văzute, cu ritualuri specifice de apropiere, de cuprindere şi de cucerire, pot fi găsite în fiecare dintre notele picturale ale lui Vasile Popa.
Lumea, lumea aceea fugită şi rătăcită într-un fel de halou oniric, formele ei de reprezentare, de impunere a prezenţei şi de explozie a culorilor poate fi savurată, (re)văzută şi (re)trăită în toate formele expansioniste, acaparatoare, în toate modurile de expunere în firida pe care o luminează Mihai Şerbănescu.
Patru artişti, patru zodii aliniate aproape perfect în această expoziţie, ne propun

mult mai mult decât patru moduri de a percepe, de a acumula şi de a evada încărcaţi cu senzaţii şi cu modurile de a le consuma. Itinerarul propus aici, în Culoarea Nostalgiei, este unul clasic şi luminos, este acel fel de drum care impune traseul, dar care lasă celui care îl parcurge posibilitatea de a-şi trăi şi de a-şi savura libertăţile care îl însoţesc până la capătul lui. Având o mare încărcătură emoţională, expoziţia acestor patru artişti ne ţine prinşi într-o plasă magică a locuirii într-un dincolo transcendent, făcut posibil privirilor noastre cu ajutorul culorii, al picturii, dar şi împreună cu disponibilitatea de se încărca magic şi de a descrie firesc ceea ce trăiesc şi cele ce îi înconjoară.
Marin Petre Constantin, Gheorghe Petre, Vasile Popa şi Mihai Şerbănescu au făcut în aşa fel ca, încă o dată, cele ce păreau uitate, ascunse între paranteze bine închise, să se arate şi să prindă din nou viaţă, cu bucuria refacerii timpului, cu tot ceea ce îl compune. Aceşti patru artişti au împlinit în această expoziţie o anume dorinţă lăsată moştenire firesc de toţi clasicii artelor, aceea de a nu lăsa să se piardă fragmentul de timp pe care fiecare a avut inspiraţia să îl privească şi de a-l duce mai departe, nu doar cum lau văzut sau trăit, ci amplificat, încărcat, îmbogăţit şi lăsat să călătorească aşa mai departe.
Cu fiecare lucrare pe care ei au adus-o aici, în expoziţia Culoarea Nostalgiei, Marin Petre Constantin, Gheorghe Petre, Vasile Popa şi Mihai Şerbănescu ne-au făcut trăim împreună nostos- ul fiecăruia, felurile de rătăcire şi de întoarcere ale fiecăruia dintre ei şi al nostru, felurile cum au înţeles acest drum magic de întoarcere în timp, de rămînere, sau nu, în lume, de întoarcere, sau nu, acasă.
Gabriel Enache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!