Există autori care încearcă întotdeauna să îşi formuleze şi să îşi poată menţine acea stare de permanentă nelinişte, stare care este presupusă de întrebările continue pe care le construiesc şi care rămân mai departe aşezate în firea lor ca mod de viaţă, ca o încăpere din care nu mai vor sau nu mai pot să iasă şi să se expună în lumina răspunsurilor ce trebuie căutate şi aşteptate. Aşezarea aceasta într-o colivie care te lasă să vezi, dar nu te lasă să ieşi este una propice poeziei, poeziei întrebărilor însoţitoare propuse de ea. Toate aceste întrebări ale poeziei sunt vitale pentru autorii lor, iar răspunsurile devin acea gură de oxigen care îi ajută să îşi cunoască mai departe adâncimile disponibile.
Emil Valeriu Popa este unul dintre autorii care s-au aşezat confortabil în această colivie care sprijină contemplaţia şi care impune căutarea întrebărilor propuse de ea, iar poezia îi facilitează cunoaşterea şi stăpânirea acestei zone, îi asigură aici tot confortul necesar pentru a-şi descoperi acele limite ale scrisului şi, mai departe, ale simţirii normelor lor.
Încă vă mai arăt nefiinţa. Ce aţi putea vedea Dintr-o culoare asemenea Scuzei singulare Ce vă dezmoşteneşte De realitatea decorului?
extraterestrul este cartea prin care autorul încearcă să îşi înţeleagă singur întrebările puse, să îşi aleagă contextul în care ele se pot conjuga cu anumite stări şi să asigure acele amplificări necesare pentru a-şi creşte şi valorifica toată această condiţie de marginal necunoscut şi nevăzut, de extrasenzorial care înţelege, iar ce propune să se înţeleagă nu poate fi asumat. Poemele de aici caută acele aşezări corecte ale cuvintelor lor, aşezări care pot să umple o fire şi să o ajute să (se) înţeleagă.
Păsările vorbesc o limbă pe care nu o înţeleg.
La fel ca toate celelalte vietăţi. La fel ca şi tine.
Comunicarea dintre noi seamănă cu o Întâlnire de gradul trei În care eu sunt cel căzut din cer, Iar tu o fiinţă raşională şi normală, Printre strasurile din jurul tău…
Emil Valeriu Popa ne propune o asimilare împreună, o parcurgere a unor etape care ne pot îmbogăţi şi care ne pot ajuta să ducem cât mai departe o moştenire care nu se va lăsa consumată. Acest proces presupune acea serie de întrebări despre toate aspectele acestui parcurs formator al înţelegerii şi al aşezării.
Din miliarde, cerul singur a Reuşit să fie cunoscut anonimul Cel mai îndrăzneţ, luptător, Ar trebui să mă simt învingător…
În extraterestrul găsim reţetele care îl ajută pe cel care le înţelege să se transforme în întrebătorul care trebuie, şi care poate să cunoască aspectele şi efectele transformărilor propuse de oricare întrebare continuată, de firescul cunoaşterii propuse, iar Emil Valeriu Popa a conturat şi le-a impus acea formă în care toate constrângerile deja cunoscute pot fi asumate ca întrebări ale celui care, necunoscut şi nevăzut fiind, se va transforma în cel cunoscut care începe să vadă.
Gabriel Enache
