Firescul aventurilor care întreţin aparenţe în povestea unei cărţi este o probă pentru fiecare autor, este acel prag al menţinerii unor imagini în prim plan, dar şi a poveştilor care le conţin şi le fac să se apropie pentru a fi bine văzute şi înţelese. Logica misterelor este de multe ori asigurată, iar de alte multe ori oferită ca un înţeles bine stabilit. Toate, până la scenele care propun ridicarea cortinei care le-a separat până atunci, până când devine vizibil şi planul doi, cel care nu este obligatoriu, acela care rezolvă înţelesuri, dar adaugă noi paşi importanţi care trebuie făcuţi în această pătrundere, în această mutare a exteriorului în interior, această capacitate şi posibilităţile ei de a muta o realitate în alta, în cea care rezonează cu ea, poate fi aşezată într-o galerie a bunelor realizări romaneşti.
Radu Ţuculescu face vizibile toate acestea în Femeia de marţipan, mută abil şi transferă poveşti în poveşti, iluzii în iluzii şi realităţi în alte relităţi, iar toate se adună în anumite momente şi locuri pentru ca după aceea să continue încărcate şi completate una cu alte şi cu toate faptele şi noile aspecte care trebuie controlate, continuate şi duse mai departe.
… Trăim la marginea propriei noastre umbre. Pe mama am auzit-o odată rostind aceste vorbe, dar nu sunt sigur şi nu are vreo importanţă…
Povestea umblă şi cunoaşte toate zonele care trebuie parcurse şi învăţate pentru a se putea aşeza în lumina care să o poată face vizibilă. Toţi şi toate care fac parte într-un fel sau altul din acest scenariu complex traversează şi cresc de la întunericul subsolului până la explozia de lumini, de costume, de culoare şi a vieţii în general din partea vizibilă şi luminoasă a lumii. Toate caracterele umane împreună cu sentimentele lor se manifestă în această poveste. Totul porneşte de jos, de dedesubt, de sub pământ şi mai departe urcă la suprafaţă şi fac cunoscută lumea şi toată parcurgerea ei.
… Am văzut cu coada ochiului cum pana de gâscă
iese din călimară şi continuă să scrie…
Femeia de marţipaneste o carte construită de Radu Ţuculescu din foarte multe întâmplări care se amplifică de-a lungul desfăşurării lor şi care la un moment dat încep să se rostogolească încet, silenţios ca un bulgăre de zăpadă care se măreşte continuu din momentul plecării la vale. Tot încet ia naştere o formă care devine din ce în ce mai vizibilă şi care, în mersul ei dislocă şi acoperă neauzit orice suprafaţă pe care o întâlneşte şi pe care o aduce în registrul acesta al rostogolirii, mod ingenios de a-i face vizibile cât mai multe feţe şi cât mai multe imagini în care sunt prinse, adunate şi arătate toate combinaţiile în care personajele îşi pot arăta disponibilităţile de a fi introduse şi folosite în poveste.
… Pornim pe străduţe, printre case vechi şi grădini aflate într-o armonie arhitecturală lipsită de stridenţe. Un ambient în care, de la bun început, nu te consideri străin…
Radu Ţuculescu nu îşi separă personajele de lumi şi nici nu le scoate din ele, îl lasă pe fiecare să îşi consume şi să îşi arate doza de spectacol, de histrionism şi de mister după care ni-l face cunoscut în toate ipostazele cu care i-a încărcat caracterul. Toate au tendinţa să îşi arate partea cuceritoare, partea care apleacă fiecare fiinţă spre zona în care îi cresc posibilităţile de salvare şi de aşezare în poveste cu toată această încărcătură benefică. Laturile melancolice se feresc şi se pot face vizibile ca nişte umbre lungi care se aşază pe fiecare suprafaţă întâlnită, care se expun în fiecare ungher prost luminat care conţine o firidă ce îi dă posibilitatea să se ascundă.
… Începem să ne înălţăm. Oraşul e o explozie de lumini vesele amestecate cu umbre misterioase…
Rămâne la vedere şi continuă să se vadă imaginea panoramică în care Radu Ţuculescu a lăsat să se mişte o instalaţie sofisticată formată din multe oglinzi care arată tot ce cuprinde, dar şi tot ce pot prinde în luciul lor sobru, luminos sau întunecat. Jocul lor împrumută imagini de la una la alta, imaginile se multiplică, se amestecă şi conservă în întregime fragmentele de poveşti pe care le prind lăsând mai departe să se răsfrângă poveştile întregite, trimiţându-le într-un şir repetat de imagini spre privirile fascinate de ele. Se simte permanent acea aromă seducătoare a marţipan-ului rămas în pieile tuturor personajelor. Toate acestea se revarsă şi se văd imediat ce copertele cărţii au fost deschise şi a avut loc apropierea de textul care acaparează şi te introduce în poveste.
Gabriel Enache
