Federaţia internaţională de Tenis a implementat la ATP Cup, în premieră, un sistem de reluări video. imaginile pot întoarce deciziile în cazul unor erori de picior la serviciu, în cazul atingerii fileului sau al depăşirii perimetrului regulamentar.
Darren Cahill a exemplificat avantajele pe un clip video în care Novak Djokovic execută un smash de lângă fileu: „Grozavă utilitatea sistemului. Lovitura lui Novak nu este ilegală. Poţi depăşi cu racheta limita terenului tău atunci când mingea a trecut în prealabil în jumătatea proprie. Acest sistem va fi foarte utilizat în meciurile de dublu”.
O fană a lui Darren Cahill ia lansat provocarea de a analiza şi o lovitură a Soranei Cîrstea, de la ultima ediţie de Roland Garros.
„Haha. E regulamentară doar dacă mingea a căzut întâi în terenul Soranei, apoi se întoarce către cea care a executat-o, cu mult efect. Atunci ar fi fost o lovitură corectă”, a comentat Darren Cahill.
CAHILL, ARBITRU PENTRU SORANA! Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, laudă introducerea sistemului VAR în tenis
Date: