Eşecul suferit de Municipal în faţa celor de la Sopron a încâlcit definitiv iţele în grupa B a Euroligii. După rezultatele înregistrate în jocurile de săptămâna trecută, toată lumea a început să-şi facă anumite calcule. Patru dintre cele cinci echipe care vor obţine calificarea în faza a Il-a a Euroligii sunt deja cunoscute, marea bătălie urmând a se da pentru ultima poziţie care asigură prezenţa printre primele 14 cluburi ale Europei.
Partea bună pentru Municipal este că nu depinde de celelalte rezultate. Două victorii în ultimele două jocuri înseamnă calificare, indiferent de parcursul celor de la Sopron, principala rivală a Târgoviştei în cursa pentru accederea în faza a doua a competiţiei. Cu 4 puncte din 4 posibile, campioana României ajunge la cota 17, bornă imposibil de atins de către gruparea maghiară, care mai are de disputat un singur meci.
Apele se pot învolbura definitiv dacă Sopron învinge azi pe teren propriu Nadezhda Orenburg, iar Municipalul cedează pe tărâm francez, situaţie în care şansele de calificare ale fetelor lui Florin Nini sar micşora considerabil. Chiar dacă româncele ar învinge în ultima etapă Good Angels Kosice, este greu de crezut că o vor face la o diferenţă care să le permită să aibă un coşaveraj superior celor de la Sopron. Spre deosebire de alte sporturi, în grupele Euroligii, primul criteriu de departajare îl reprezintă coşaverajul, capitol la care CSM nu stă deloc bine, după ce a cedat la diferenţe considerabile în meciurile cu Fenerbahce şi chiar Kosice. De aceea meciul cu Arras devine esenţial pentru campioana României, care trebuie să se impună pe terenul franţuzoaicelor.
Arras se află într-o formă de invidiat după venirea lui Marc Silvert pe banca tehnică. Fostul antrenor al belgiencelor de la Dexia Namur a produs şocul mult aşteptat la Arras, care a izbutit câteva rezultate notabile. În campionat a reuşit să bată Mondeville în deplasare, a trecut de Famila Schio în Euroligă şi jucătoarele lui au pierdut greu, în aceeaşi competiţie, pe terenul celor de la Fenerbahce.
Municipal trebuie să depăşească momentul Sopron şi să strângă rândurile pentru această confruntare, care-i poate aduce calificarea în faza a doua a competiţiei continentale într-o mare proporţie. Până la startul jocului din Franţa, la ora 21.00, jucătoarele campioanei vor şti exact cum stau lucrurile în grupă, pentru că partida dintre Sopron şi Nadezhda va începe cu două ore mai devreme.
În acest moment clasamentul grupei B arată astfel: | ||
1. FENERBAHCE SPOR KULUBU | 8/2 | 18 |
2. GOOD ANGELS KOSICE | 8/2 | 18 |
3. FAMILA SCHIO | 7/4 | 18 |
4. NADEZHDA ORENBURG | 6/4 | 16 |
5. UNIQA EUROLEASING SOPRON | 3/8 | 14 |
6. MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE | 3/7 | 13 |
7. ARRAS PAYS D’ARTOIS | 1/9 | 11 |