Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată în fiecare an la data de 4 februarie, militându-se, cu acest prilej, pentru accesul egal al tuturor pacienţilor la cele mai noi terapii împotriva bolii, iniţiativa având drept scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică.
Pentru deputatul Claudia Gilia, dar şi pentru Organizaţia de Femei a PSD Dâmboviţa pe care doamna parlamentar o conduce, a constituit o prioritate în cadrul activităţilor deşfăşurate la nivelul judeţului Dâmboviţa şi campaniile de informare cu privire la analizele şi testele gratuite pe care le pot face femeile pentru a preveni cancerul de col uterin şi cancerul mamar: „Astăzi, de Ziua Internaţională de Luptă împotriva cancerului trebuie să-i ajutăm pe cei mai vulnerabili să prevină, iar pe cei aflaţi în suferinţă – să treacă cu bine peste această cumpănă!
Această maladie este, potrivit statisticilor, a doua cauză a mortalităţii la nivel mondial. Factorii de risc sunt multipli, de la consumul de tutun, alcool la alimentaţia nesănătoasă sau la inactivitatea fizică ori anumite infecţii cronice.
Ziua internaţională de luptă împotriva cancerului este o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra riscurilor cauzatoare ale acestei maladii, dar şi asupra mijloacelor şi procedurilor prin care putem preveni această boală a secolului.
Este important pentru cetăţeni să cunoască faptul că: – prevenţia în oncologie este foarte importantă. Ministerul Sănătăţii derulează din 2018 două programe de depistare precoce a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân;
– pe parcursul a 5 ani, 300.000 de femei vor beneficia gratuit de servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare etc;
– 150.000 de femei ce aparţin categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic beneficiază de programul de screening mamar;
– 800.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 24-64 de ani beneficiază de servicii de depistare precoce (HPV şi Babeş Papanicolau);
– la nivelul ţării există o reţea de radioterapie în spitalele publice astfel încât să se poată asigura accesul pacienţilor la radioterapie;
– prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se derulează Programul Naţional de Oncologie prin care se asigură tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice, reconstrucţie mamară, diagnosticarea şi monitorizarea leucemiilor acute la copii şi adulţi etc.
Este vital să conştientizăm importanţa prevenţiei în depistarea precoce a cancerului.
Pentru mine personal şi pentru Organizaţia de Femei a PSD Dâmboviţa, a constituit o prioritate în cadrul activităţilor noastre campaniile de informare cu privire la analizele şi testele pe care le pot face femeile pentru a preveni cancerul de col uterin şi cancerul mamar”, a declarat deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia.
Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianţe puternice între cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii, pacienţi, guverne, parteneri din industrie şi mass-media în lupta împotriva cancerului.
Campaniile de informare cu privire la analizele şi testele gratuite pe care le pot face femeile pentru a preveni cancerul de col uterin şi cancerul mamar, o prioritate
Date: