Reprezentativa feminină a Serbiei a câştigat în premieră, duminică seară, medaliile de aur ale Eurobasket Women 2015, după ce baschetbalistele pregătite de antrenoarea Marina Maljkovic s-au impus în finala competiţiei în faţă redutabilei selecţionate a Franţei, cu scorul de 76-68 (15-22, 18-10, 20-17, 23-19). În finală mică, Spania a câştigat la pas disputa cu Belarus, cu 74-58, şi a intrat în posesia medaliilor de bronz.
Peste 5.000 de fani au umplut duminică seară tribunele Palatului Sporturilor din Budapesta pentru a asista la disputele finale din cadrul Eurobasket Women 2015, cu Spania şi Belarus luptându-se pentru medaliile de bronz, în vreme ce Serbia şi Franţa au jucat cu trofeul continental pe masă. După ce a fost eliminată de Franţa din cursa pentru medaliile de aur, într-un joc în care baschetbalistele din Hexagon şi-au luat revanşa pentru finala pierdută la ediţia din 2013, impunându-se, vineri seară, cu scorul de 63-58, fosta campioană europeană, Spania, s-a răzbunat în ultima bătălie de la Budapesta şi au câştigat la pas finală mică cu Belarus, impunându-se cu scorul de 7458 (12-18, 22-12, 21-14, 19-14).
A fost un meci în care stelele selecţionatei iberice, Alba Torrens (25 p, 3×3, 6 rec, 5 pase, 2 int, 1 cap), Marta Xargay (19 p, 3×3, 4 rec, 4 pase) şi Astou Ndour (18 p, 1×3, 7 rec), au făcut diferenţa, după un start ceva mai greoi, în care Belarus părea că este capabilă să producă o nouă surpriză. Dar, după 12-18 în primul sfert, trio-ul iberic Torrens-Xargay-Ndour a ieşit la rampă şi s-a dezlănţuit, reuşind în numai două mninute un „run” de 9-0, care a adus Spania în avantaj, cu 21-18. Din acel moment, Belarus n-a mai reuşit aceeaşi evoluţie bună din primele zece minute şi a fost nevoită să se recunoască învinsă de o echipa a Spaniei extrem de supărată că n-a reuşit să-şi apere titlul continental cucerit în 2013. În mod firesc, după 40 de minute de joc, tabela a indicat scorul de 74-58 în favoarea Spaniei, ibericele fiind obligate astfel să se mulţumească doar cu medaliile de bronz.
În marea finală a Eurobasket Women 2015 s-au întâlnit faţă-n faţă reprezentativele Serbiei şi Franţei şi toate pronosticurile părea favorabile vicecampioanei en-titre, care reuşise în semifinale să treacă de marea rivală Spania. Iar primele zece minute aveau să fie doar o confirmare a calculelor specialiştilor, cu Franţa evoluând la turaţie maximă şi dominând clar disputa din teren, astfel că scorul după primul sfert i-a fost favorabil cu 22-15. Aflate în faţa unei premiere istorice, prezenţa pentru prima oară în finală Eurobasket Women, vedetele Serbiei, Ana Dabovic (25 p, 1 rec, 3 pase, 1 int) şi Sonja Petrovic (22 p, 2×3, 7 rec, 2 pase, 1 int), declanşează o lupta teribilă împotriva sorţii şi reuşesc în mod miraculos să recupereze terenul pierdut, aducând naţionala pregătită de Marina Miljkovic în avantaj la intrarea în vestiare: scor 33-32. După pauză, Gruda, Skerla şi Dumerc caută cu disperare soluţii să oprească ofensiva sârbă, dar Dabovic şi Petrovic, susţinute foarte bine de americanca naturalizată Danielle Page (12 p, 1×3, 8 rec, 2 pase, 1 int), fac diferenţa în continuare şi menţin Serbia în avantaj la finalul celui de-al treilea sfert: scor 5349. Ultimele zece minute se joacă pe cartea „totul sau nimic”, Yacoubou menţine Franţa în joc (scor 61-59 în min. 34), dar aceleaşi Dabovic, Petrovic şi Page continuă să facă legea pe teren şi conduc Serbia spre primul triumf feminin european. Scor final, 76-68, şi Serbia obţine primul trofeu Eurobasket Women din istorie, dar şi calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio, la capătul unui traseu în care a trecut de la agonie la extaz, după ce a prins în-extremis calificarea în sferturile de finală de pe locul al patrulea în Grupa F. A urmat apoi un parcurs perfect până pe prima poziţie a podiumului, în care a trecut pe rând de Turcia (75-63 în sferturi), de Belarus (74-72 în semifinale) şi de Franţa (76-68 în finală.
Dar iată şi rezultatele înregistrate în fazele finale, precum şi clasamentul Eurobasket Women 2015:
Locurile 1-2 – Serbia -Franţa 76-68
Locurile 3-4 – Spania -Belarus 74-58
Locurile 5-6 – Turcia -Rusia 68-66
Locurile 7-8 -Muntenegru – Lituania 89-77 Locurile 9-12 – Grecia, Slovacia, Cehia, Croaţia
Locurile 13-20 – Letonia, Ucraina, Italia, Suedia, Ungaria, România, Polonia, Marea Britanie
La festivitatea de premiere de la Budapesta, la care au participat atât preşedintele FIBA Horacio Muratore, cât şi preşedintele FIBA-Europe Turgay Demirel, coordonatoarea de joc Ana Dabovic a fost nominalizată MVP-ul competiţiei continentale. Ana Dabovic a mai fost nominalizată şi în All-Star Five Eurobasket Women 2015, alături de Sandrine Gruda (Franţa), Celine Dumerc (Franţa), Sonja Petrovic (Serbia) şi Albă Torrens (Spania).
Campionatul European de baschet 2015. Serbia, campioană europeană, România fără victorie!
Date: