Campionatul Mondial de Fotbal – Brazilia 2014 Costa Rica – Grecia: meciul disperării

In 1982, Germania, lucru pe care lumea nu l-a aflat decât foarte târziu, s-a înţeles cu Austria să elimine Algeria.
Pe hârtie Germania s-a impus cu foarte mare uşurinţă. In 2014, meciul dintre Germania şi Algeria a fost un meci al orgoliilor. In 1982, confruntarea dintre cele două echipe a fost numită „meciul ruşinii”. Povestea urâtă din 1982 nu a fost niciodată uitată de către algerieni. Meciul din 2014 a fost pentru naţionala arabă ocazia de a spăla ruşinea din urmă cu 32 de ani. În urmă cu 30 de ani, la ediţia Campionatului organizată în Spania, Algeria a creat senzaţia că este o echipă puternică, reuşind să înfângă naţionala Germaniei de Vest cu scorul de 2-1. Deşi germanii erau la curent cu faptul că arabii nu au putut să înghită cu uşurinţă înfrângerea suferită în 1982, aceştia au decis nu numai să nu cedeze în faţa Algeriei dar să-i şi administreze un scor care să le scoată fotbalul din cap. Indiferent de cum au decurs lucrurile, alfe-rienii nu au putut uita şi nici nu vor putea vreodată să dea uitării faptul că în urmă cu 32 de ani au fost învinşi mai mult în urma îneţelegerii pe care germanii au avut-o cu austriecii.
Fotbalul se caracterizează nu doar prin frumuseţe, fotbalul se caracterizează şi printr-o cruzime ce, în anumite momente depăşeşte chiar şi cea mai fertilă imaginaţie. Timp de 90 de minute Mexicul a dominat în teren. Cu toate acestea, în minutul 88 şi în minutul 92, Olanda a întors aşa de bine soarta jocului încât a reuşit să elimine Mexicul, deşi echipa mexicană a fost cea care, în realitate, a dat un adevărat recital de măiestrie şi artă fotbalistică. A fost suficient ca Sneijder să profite de câteva secunde de neatenţie ale apărării mexicane, pentru a spulbera fragilul avantaj pe care urmaşii astecilor îl aveau la un moment dat. A fost suficientă o gafă a mexicanilor pentru ca Huntelaar, din lovitură de la 11 metri, penalty cum preferă unii să spună, să-i facă zob pe mexicani.
Într-adevăr, începutul meciului a fost lejer dominat de către maxicanii care au dat dovadă de mare mobilitate în teren şi de uşurinţă de construire a atacurilor care, totuşi, s-au spart precum valurile, în faţa digului olandez. Layun, în primul sfert de oră, a câştigat toate duelurile cu apărarea olandeză şi, de două ori a încercat, în minutele 3 şi 12, să marcheze goluri de la 25 de metri distanţă de poarta batavilor. Miguel Herrera şi-a pus mari speranţe în echipa sa. Cu toate acestea, deşi olandezii practic au fost mai mult decât transparenţi în prima repriză, mexicanii nu au reuşit să finalizeze ocaziile ce le-ar fi permis să marcheze golurile care iar fi dus uşor în sferturi. În prima repriză, olandezii au avut o singură acţiune periculoasă pentru poarta mexicanilor în minutul 27 prin Van Gaal. Mai putem remarca şi şutul lung al lui Van Persie. Cu toate acestea, în ciuda extraordinarei mobilităţi a mexicanilor, trioul de granit al olandezilor, format din Robben-Sneijder-Van Persie, a fost imposibil de străpuns de către atacanţii mexicani. Dinamic, bine lansat, cu pase construite inteligent, Mexicul lăsa impresia că va ajunge în sferturi. Dar, în a doua repriză, încetul cu încetul „Portocala mecanică” îşi revine. în urma unei noi lovituri de corner, executată pe partea dreaptă, Huntelaar pune mingea printr-o lovitură de cap pentru Sneijder. În plină cursă, atacantul olandez al lui Galata Saray execută un şut, în minutul 88, care îl răstigneşte pe portarul mexican Ochoa. Toată căderea psihică a mexicului a pornit din acest moment şi se va încheia cu tragedia care îi va scoate pe mexicani din competiţie. Practic, prin acest meci s-a pus încă odată în evidenţă că pe lângă abilitatea tehnică, foarte mult contează şi rezistenţa psihică a jucătorilor, inclusiv experienţa acumulată de-a lungul anilor de către o echipă naţională. Alţii, în locul olandezilor ar fi cedat psihic şi nervos, pierzând meciul. Olandezii au demonstrat că ceea ce contează la fel de mult ca abilitatea tehnică, este şi capacitatea de a rezista la aparentul eşec, capacitatea de a întoarce soarta meciului, capacitatea de a rezista la presiunea psihică exercitată de zgomotul şi atmosfera create de spectatori.
Dar cel mai, putem spune, splendid meci a fost cel dintre Grecia şi Costa Rica. Aparent, amândouă echipele au fost egale sub aspect valoric. Toată lumea a crezut la un moment dat că naţionala costari-cană îşi va face bagajele după acest meci, mai ale când costari-canii au răms în 10 oamenii, dar, cu tot acest handicap din teren, sud-americanii au rezistat fizic şi nervos şi pe parcursul celor 90 de minute, şi în cele două reprize de prelungiri. Soarta meciului a fost până la urmă decisă în urma loviturilor de la 11 metri care s-au terminat cu scorul de 5-3 în favoarea costaricanilor. Grecii au plecat acasă, dar au lăsat în urma lor imaginea unei echipe care a luptat până la capăt, lucru scos în evidenţă de golul egalizator al grecilor. Meciul dintre Costa Rica şi Grecia a fost unul plin de dramatism deoarece amândouă echipele considerau ajungerea între primele 8 ca fiind o adevărată performanţă. Această performanţă este cu atât mai notabilă cu cât naţionala costaricană a reuşit să învingă echipe de mare prestigiu internaţional. Ajungerea naţionalei costaricane în grupul primelor 8 echipe ale fotbalului mondial este o performanţă ce şi-a găsit echivalentul în capacitatea sud-americanilor de a nu se lăsa impresionaţi de palmaresul foarte bogal al celorlalte echipe din grupă. Practic, Costa Rica era singura echipă din grupa sa care nu deţinea niciun titlu, grecii fiind campioni ai Europei, iar Uruguayul, Italia şi Anglia fiind campioane mondiale. Costa Rica este singura echipă care nu deţine niciun titlu. Cu toate acestea a reuşit să le facă faţă italienilor, englezilor şi uruguayenilor. Acum, Csta Rica poate adăuga la şirul său de victorii şi Grecia, aşa cum spuneam, campioană a Europei. Rămâne de văzut dacă sud-americanii costaricani vor găsi destule resurse fizice şi psihice să teacă de olandezi.