Să revenim la afirmației domnului Silviu Prigoană, făcută în cadrul emidiunii “40 de întrebări”: “Românii au mentalitate de slugi”.
Logic abordând mentalitatea de tip slugarnic, aceasta nu este tipică doar românilor. Ea există și la alte popoare, fiind de regulă specifică etniilor învinse definitiv, în confruntarea lor cu cele migratoare, în căutarea unui spațiu care să le asigure ceea ce este vital supraviețuirii. Unele etnii migatoare au dispărut, istoric vorbind, definitiv. Este cazul vizigoţilor, ostrogaților, vandalilor sau avarilor. Aceste etnii au mizat prea mult, poate excesiv prea mult pe iluzia că sunt puternice. Nu a fost suficient. Supraviețuirea este asigurată nu dosr de importantul factor biologic reprezentat de femei. Supraviețuirea în timp, ne referim la timpul istoric al existării uni etnii, este garantată de o serie de factori concreți precum sedentarismul, productivitatea, creativitatea și capacitatea de impunere a unui sistem administrativ eficient pentru colectarea de lichidități ce se regăsesc în capacitatea etniei cuceritoare de a stabili definitiv un anumit tip de economie, la început rurală, apoi urbană.
Iluzie și luciditate
În ceea ce privește etnia românilor, aceasta a supraviețuit decenii devenite secole deoare a avut capacitatea de a alterna iluzia existențială cu luciditatea socială. pentru a supraviețui istoric, romănii au înțeles că trebuie să fie și slugi, dar nu au absoltizat niciodată această stare mentală, ei având capacitatea de a alterna în mod oportun starea de slugărnicie cu cea de demntate, într-o primă fază, rtnică, ulterior, națională.
Concret, românii au supraviețuit fiind ajutați și de geografia reliefului. Să nu uităm că unul din factorii care le-a favorizat supraviețuirea au fost munții cu tot ceea ce implica, din punct de vedere existențial. Etniile migratoare, ce au încercat să-i anihileze pe români, au cunoscut eșecul pentru simplu fapt că aveau ceva care nu putea să-i ajute să devină stăpâni absoluți: mentalitatea de stepă, simplistă în comparație cu cea modelată de alternanța câmpie, deal, munte. ¡n plus, un relief muntos, bogat în păduri, stimulează imaginația, atât cea militară, cât și cea magică. Din păcate, mentalitatea modelată de un relief alpin nu garantează victoria definitivă, ci doar iluzia acesteia. De exemplu, tibetanii au avut și au o mentalitate modelată de relieful muntos, ceea ce le-a stimulat imaginația de tip magic, respectiv religios, dar nu le-a asigurat de cât iluzia că pot exista după norme sociale stabilite de ei. Din clipa în care au intrat în contact cu etnia chineză, mai lucidă și mai violentă, tibetanii au pierdut, devenind supuși, chiar dacă nu au dispărut definitiv. Tibetanii nu au pierdut identitatea etnică, dar au pierdut-o pe cea națională, sinonimă cu libertatea de a fi, conformă cu imaginarul lor social.
Școala Ardeleană și pașoptiștii
Revenind la români, un alt factor care le-a favorizat supraviețuire în timp a fost iluzia bine structurată și implementată în mentalul lor, a iluziei identității cu etnia romană. Extraordinar este faptul că s-au identificat așa de perfect încât supraviețuire, ca necesitate, a dat naștere, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, unei realități politice ce nu mai putea fi negată de către celelalte etnii, chiar dacă nu le făcea plăcere, în special celei maghiare și rusești: apariția inevitabilă, organică a națiunii române. La consolidarea, în concretul demografic european, al acestei realității, pe etape, un prim rol l-a avut Școala Ardeleană, iar apoi generația pașoptistă. Din nefericire, o a doua generație valoroasă moral, cultural și politic ca cea pașoptistă, nu va mai exista la români. Din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, elitele românilor vor cultiva cu încăpățânare iluzia, mai precis iluzia progresului, iluzia civilizației.
Imitația, o formă de civilizație
Astfel, elitele de după pașoptiști vor miza totul pe imitația totală a civilizației occidentale. Reformele de după 1966 se vor baza pe conceptul de supunere în concretizarea imitației absolute. Din păcate, factorul religios va contribui din plin la metamorfoza etniei de români, din una de creatori originali, în una de imitatori, prin impunerea necesității de ascultare, “să faci ascultare”, să nu comentezi, să faci ce ți se spune că trebuie să faci. Aceast tip de supunere, impusă, a fost facilitată și de realitatea de netăgăduit că majoritatea românilor erau, atunci ca și acum, handicapați sub aspect intelctual. Astfel, se va produce, în subconștient, o alterare nocivă a supunerii față de Dumnezeu, prin identificarea cu supunerea necondiționată față de puterea trecătoare a conducătorului lumesc.
Sub alt aspect, vom deveni geniali doar în imitarea civilizației occidentale sau nord-amer-icane. Această imitare exagerată, chiar irațională va fi redată ironic de I. L. Caragiale într-una din piesele sale de teatru: dacă ei au faliții lor, de ce să nu-i avem și noi pe ai noștri. Nu am reprodus un citat, ci am redat ideea până unde poate ajunge penibilul imitării.
Provinciala consolare a genialității
O altă iluzie, cultivată mai ales, fără limita bunului simț, după instaurarea regimului comunist, ceea ce denotă existența primitivului și inutilului complex de inferioritate la români, este iluzia că românul este genial. Unul dintre argumente a fost mereu cel al elevilor de liceul, câștigători ai unor olimpiade internaționale, de profil. Prin câștigarea respectivelor medalii, tinerii români și-au demonstrat genialitatea, dar au fost numai victorii de palmares care nu s-au concretizat într-un nivel superior de civilizației autohtonă. De fapt, românii au fost mereu victimile morale și intelectuale a propriilor lor elite care s-au autoeducat în iluzia că doar occidentalii sunt capabili de progres, că doar Occidentul este generator de civilizație. Realitatea este că românului de rând i s-a oferit doar ocazia de ași manifesta genialitatea doar în sfera conceperii de tehnici de supraviețuire: supraviețuire intelectuală, morală, tehnică, nutrițională. Românul a fost educat doar să supraviețuiască. Or supraviețuirea, nu s-a tradus la români prin sintagma gândesc, deci exist, ci prin sintagma, supraviețuiesc, deci exist. Desigur, supraviețuirea, pentru a fi eficientă, obligatoriu trebuie stimulată și de iluzie. Iluzia că mâine, poate, va fi mai bine. În aceste condițți de tip existențial, românii nu au avut niciodată timp să se gândească să aibă un imperiu al lor din care să decurgă și o experiență istorică care să-i plaseze la un nivel al ființării cel puțin egal cu cel occidental. Când ești înghesuit între trei imperii, otoman, hab-surgic și țarist, degeaba ești urmașul Romei.
