Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 1 A, în localitatea Cătunu, s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un căruţaş de 83 de ani, din Cojasca, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care se deplasa regulamentar, intrând în coliziune cu acesta.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei femei din căruţă, care a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 69 de ani, din Cornăţelu, în timp ce conducea un atelaj hipo pe raza localităţii, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Pentru prevenirea implicării atelajelor hipo în accidente rutiere, poliţia aduce în atenţia conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală o serie de reguli:
– Semnalizaţi schimbarea direcţiei de mers cu braţul si asiguraţi-vă că din faţă sau din spate nu circulă vehicule cărora le puteţi pune în pericol siguranţa deplasării. – De la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, nu circulaţi pe drumurile publice fără să purtaţi îmbrăcăminte cu elemente fluores-cent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stânga.
– Pe timpul opririi sau staţionării pe acostament ori în afara părţii carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic.
– Nu lăsaţi nesupravegheate vehiculul sau animalele şi nu le abandonaţi pe drumurile publice.
– Nu conduceţi vehiculul dacă vă aflaţi sub influenţa alcoolului.
– Nu opriţi şi nu staţionaţi pe partea carosabilă a drumului public.
– Nu transportaţi obiecte care depăşesc în lungime sau în lăţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleţ de culoare roşie, iar noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii.
– Nu pătrundeţi pe drumurile modernizate sau pietruite cu roţile vehiculului murdare de noroi.
– Nu transportaţi în vehicule persoane care stau în picioare.
Căruţaşii sunt un real pericol pe drumurile publice
Date: