CCIA Dâmbovița, info util: Surse de finanțare pentru antreprenori în 2023

Date:

Antreprenorii din România vor avea la dispoziție o linie întreagă de finanțări în anul 2023, pentru microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM), din fonduri europene, de la bugetul de stat sau de la bancă- precizează Alexandra Ioana Pârlea, expert în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

O primă oportunitate este Programul de Digitalizare a IMM non-IT, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Perioada de depunere a proiectelor în sistemul electronic PNRR este 01.02.2023, ora 10.00 – 31.03.2023, ora 24:00. 

Programul de Digitalizare a IMM non-IT este destinat microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii din România. Acestea pot obține granturi de câte 20.000-100.000 de euro pentru a își digitaliza activitatea. Antreprenorii vor putea cumpăra computere și alte echipamente IT, softuri, servicii cloud, cursuri IT pentru angajați. 

Tot din PNRR, urmează să se aloce un buget de 150 de milioane de euro pentru ajutoare destinate IMM-urilor IT, prin intermediul Schemei de ajutor de stat în contextul digitalizării pentru IMM-uri IT. 

Din acești bani vor fi acordate granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate (cum ar fi inteligența artificială, datele și cloud computingul, tehnologia blockchain, calculul de înaltă performanță și cuantica, internetul obiectelor, securitatea cibernetică). 

Înscrierile se vor face tot pe portalul de aplicare la PNRR, dar deocamdată MIPE nu a lansat ghidul solicitantului și nu a anunțat o perioadă de înscrieri pentru firmele IT. 

Vor putea primi ajutor de minimis și IMM-urile care se vor lista pe Bursa de Valori. Perioada orientativă de înscrieri în sistemul PNRR: 27.02.2023, ora 10.00 – 27.05.2023, ora 24:00. 

Prin schema “Listarea la bursă a întreprinderilor”, firmele vor putea primi granturi pentru a-și acoperi anumite cheltuieli cu procedura de listare pe Bursa bucureșteană.

La fel ca în perioada de programare precedentă, când microîntreprinderile au putut să obțină granturi de până la 200.000 EUR prin Programul Operațional Regional (POR 2.1-micro), și în 2023 vor fi astfel de oportunități de finanțare din noile fonduri europene 2021-2027. Diferența este că acum sunt 8 programe regionale, câte unul pe fiecare regiune, gestionate de câte o autoritate de management. 

Antreprenorii vor trebui să participe și ei la cheltuielile eligibile cu cofinanțare între 10 și 24%, în funcție de județ. Ghidul final ar urma să se publice oficial în martie 2023, pe site-ul ADR Vest, iar apoi se va putea deschide apelul de proiecte în sistemul MySMIS2021

Prin Programul Tranziție Justă 2021-2027, vor fi alocați 700 de milioane de euro pentru două apeluri de proiecte destinate startup-urilor, microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii, potrivit oficialilor MIPE. , în timp ce, prin Programul „Microindustrializare”, ar urma să se acorde fonduri nerambursabile de la bugetul de stat în valoare maximă de 100.000 de euro fiecare pentru mici făbricuțe.  

Prin Programul Comerț-Servicii, IMM-urile românești cu experiență deja pe piață ar putea obține fonduri nerambursabile de la stat de până la 50.000 EUR fiecare, cu precizarea că programul a fost bugetat și anul trecut dar nu a fost lansat.

O altă schema de ajutor de minimis este destinată operatorilor economici, în vederea modernizării si dezvoltării stațiunilor balneare si balneoclimatice: investiții în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement, și pentru acoperirea cheltuielilor aferente formării profesionale a personalului angajat în domeniul HORECA. 

Firmele mici pot obține împrumuturi bancare de maximum 200.000 de lei fiecare de la BT Mic, companie din cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania, destinată creditării micilor afaceri. Firmele solicitante trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care vechimea de cel puțin 3 luni de activitate. Creditele sunt acordate cu garanții publice, prin programul EaSI al Uniunii Europene. Se aplică online, pe site-ul BT Mic. 

Startup-urile și firmele mici și mijlocii românești se vor putea finanța și prin runde de investiții atrase de la fonduri de venture capital, în schimbul unor acțiuni. Încă din 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu Fondul European de Investiții au lansat o cerere de oferte prin care pun la bătaie fonduri UE de 400 de milioane de euro pentru a capitaliza circa 20 de fonduri private de investiții. 

Din 2023 deja fondurile de investiții ar trebui selectate, pentru a putea să înceapă să acorde finanțări de capital de risc afacerilor românești. Până în anul 2026 vor putea acorda aceste investiții, deci mult timp nu mai este și deja din 2023 ar trebui să apară primele fonduri pe piață, cu banii din PNRR. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!