Cea mai mare bucurie a vieţii mele

Preot loan ŞTEFANESCU
Până de curând, dacă m-ar fi întrebat cineva care este cea mai mare bucurie a vieţii mele, n-aş fi putut răspunde la această întrebare. Deşi, am avut şi bucurii, nu puteam să spun care ar fi cea mai mare, socotinudu-le pe toate mari.
Însă după mulţi ani de viaţă şi de slujire la Sf. Altar, conştiinţa mea îmi spune că cea mai mare bucurie a vieţii mele nu este o bucurie din vreun succes personal, nici din vreo realizare, fie ea importantă, ci, cea mai mare bucurie a vieţii mi-o dă: săvârşirea Sfintei Liturghii. Atunci bucuria mea este deplină şi este unică, este cea mai mare bucurie a vieţii să slujeşti Sf. Liturghie împreună cu îngerii din cer, în prezenţa Mântuitorului Hirstos.
Săvârşirea Sfintei Liturghii înseamnă a înota în lumină, a te îmbăta de dragoste şi a rămâne uimit în faţa tainei iubirii şi a frumosului divin. Într-un cuvânt, înseamnă a te întâlni mai uşor şi în fiecare zi cu Dumnezeu.
În urmă cu câţiva ani, am primit o scrisoare în care se afla un pomelnic. Am luat legătura cu persoana respectivă şi, printre altele, mi-a spus că soţia lui nu poate avea copii. Cu toate că a fost pe la diferiţi medici şi a urmat tot felul de tratamente, nu s-a rezolvat nimic. M-a rugat să-i pomenim la Sfânta Liturghie.
I-am pomenit timp de un an de zile, după care primesc un telefon de la el, spunându-mi, plin de bucurie, că soţia lui a rămas însărcinată.
După câteva zile m-a sunat din nou, spunându-mi că are un prieten, care este căsătorit de câţiva ani, dar nu poate avea copii. Mi-a dat numele lor şi i-am pomenit şi pe ei la Sf. Liturghie. Cu ajutorul Maicii Domnului şi al Sfântului Nipon, a rămas şi soţia prietenului însărcinată.
La timpul cuvenit soţia lui a născut un băieţel şi i-a pus numele Teodor, iar apoi, la scurt timp a născut şi soţia prietenului său tot un băiat şi i-a pus numele Ioan.
Dumnezeu i-a binecuvântat din plin, deoarece amândouă soţiile au rămas încă o dată însărcinate şi au născut câte o fetiţă, amândouă primind numele de Maria. Mare a fost credinţa acestor oameni! Dar pot spune că mare putere a avut Sfânta Liturghie asupra lor, pentru că au primit ajutor de la Dumnezeu după ce au fost pomeniţi.
Cândva, un preot căsătorit, ţinându-şi de mână copilul de cinci ani, mergea la biserică să facă Vecernia. Micuţul cum mergea cu tatăl său, spunea multe, şi printre ele i-a pus o întrebare neaşteptată:
– Tăticule, de ce la Sfânta Liturghie, în timp ce sfinţeşti pâinea şi vinul plângi într-una? Şi de ce urci la cer şi iar cobori având multă lumină pe mâinile tale? Şi de ce pui pâinea în Sfântul Potir peste vin? Şi cum de nu te arzi? Văd mâinile tale fără răni!
Preotul s-a oprit mut de uimire şi după aceea, cutremurat, l-a întrebat pe copil: Când ai văzut toate acestea copile?
– Alaltăieri, Duminică, a răspuns copilul.
Atunci preotul i-a zis foarte serior: Să ştii că, nu ai voie să spui nimănui lucrurile acestea, până nu mor eu! Ai auzit?
– Da tăticule, uite îmi fac cruce şi sărut şi cruciuliţa de la gât! Aceste lucruri mi le-a povestit copilul de atunci, care acum este un bărbat de vârsta mea, despre tatăl său. După ce a încheiat povestea, mi-a zis „părinte, în aceste zile am greşit, am osândit doi preoţi pentru nişte lucurui rele pe care le-am auzit despre ei. Mai mult, i-am înjurat şi i-am comparat cu tatăl meu. Ieri seară însă, l-am visat pe tata, luminos ca un soare, care, m-a privit cu asprime şi mi-a zis:
– Nu ştii că osândind preoţii, m-ai osândint pe mine, tatăl tău? Nu săvârşim toţi greşeli? Şi să ştii, fiule, că atunci când judeci pe oricine dintre preoţi, ţi-am spus de multe ori, judeci pe însuşi Dumnezeu! Atunci, fiul, acelui preot sfânt, a început să plângă, iar eu am rămas mut de uimire. I-am cerut voie să scriu această poveste într-o carte, fără să-i spun numele… şi mi-a îngăduit să vă prezint această exeprienţă liturgică înfricoşătoare.
De ce mi-a spus mie asta, numai Dumnezeu ştie. Dar, aşa cum am spus la început, de atunci, mi-am dat seama că cea mai mare bucurie a vieţii mele este atunci când săvârşesc Sfânta Liturghie, când Bunul Dumnezeu ne miluieşte pe toţi, deşi cred că sunt un preot neînsemnat şi sărac duhovniceşte, dacă mă gândesc la tatăl celui care mi-a spus întâmplarea liturgică, un preot vrednic şi charismatic, dar care a vrut să rămână prea-cunoscut datorită smereniei lui.
Aşadar, bucuraţi-vă împreună cu preoţii la Sf. Liturghie. Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să lăudăm numele Lui împreună pentru cea mai mare bucurie a vieţii mele şi pentru bucuria multora!