de Mike Davis_
Creşterea chiriilor şi a plăţii facturilor la încălzire a avut loc în paralel cu o reducere masivă a investiţiilor în infrastructurile cartierelor şi a serviciilor sociale importante centrate pe existenţa uzinei, cu alte cuvinte FMI a cerut abandonarea acestor investiţii, iar urmarea acestui fapt pe care guvernul Putin l-a aprobat fără să clipească a avut drept urmare că blocurile de locuit, cam vechi, reprezentând cartiere întregi şi chiar oraşe în totalitatea lor locuibilă, au ajuns în situaţia de maximă dregadare, căpătând aspect de locuinţe dărăpănate. Astfel, numeroase cartiere din oraşele industriale ruseşti, ocupate de clasa muncitoare, au ajuns să aibă ca element caracteristic conducte sparte de care nu se mai îngrijea nimeni să le repare, canalizări înfundate ce dădeau pe dinafară, devenind focare de boli, iluminat public deficitar şi, ceea ce era foarte grav pentru sănătatea oamenilor, absenţa încălzirii centrale pe timp de iarnă. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care milioane de orăşeni ruşi săraci să trăiască în condiţii crâncene de frig, de foame şi de izolare care sunt asemănătoare cu perioa de asediu a Leningradului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Această sărăcie a perioadei de tranziţie, prezentând caracteristici tipice societăţii ruseşti se va regăsi de asemenea şi în oraşele Europei de Est, în mod special în Bulgaria şi în Albania. în Sofia, oraş foarte greu lovit de urmările dezindustrializării şi închiderii uzinelor, sărăcia şi inegalitatea pur şi simplu au explodat necontrolat în perioada 1995 – 1996, mai ales în comunităţile de romi şi de turci, în rândul femeilor vârstnice şi a familiilor numeroase: în prezent, 43% dintre bulgari trăiesc sub pragul de sărăcie, iar Sofia se pare că adăposteşte cea mai importantă populaţie de locuitori de bidonville-uri din Europa. De asemenea, Sofia are cel mai mizerabil bidonville, cel mai sordid din Europa: este vorba de celebrul bidonville supranumit „Cambodgia”, din cartierul Fakulteta, unde 35.000 de romi (în proporţie de 90% şomeri) trăiesc în condiţii de ghettou ce amintesc de viaţa mizerabilă a daliţilor din India.1) Totuşi, cel mai sărac oraş din Europa este Elbasan (110.000 de locuitori), fostă
capitală a industriei grele albaneze reuşind să supravieţuiască doar cu banii trimişi de nenumăraţii emigranţi din Italia şi Grecia. î#n mod special, Tirana este încojurată de bidonville-uri ce apar ca ciupercile după ploaie; unii săraci au ajuns să trăiască în cazematele şi blockhausurile construite pe vremea dictaturii paranoice a lui Enver Hodja. 2)
„Success stories” ?
Cele două mari succes stories din
anii 1990 au fost boom-ul durabil al locurilor de muncă şi al salariilor din oraşele de coastă ale Chinei şi dezvoltarea „India Shining”-ului (India ce străluceşte) cu enclavele sale de hightech şi de parcuri de birouri. în ambele cazuri, dezvoltarea nu era un miraj -pădurea de macarale din jurul Shang-haiului şi noile centre comerciale şi cafenele Starbucks din Bangalore dovedesc existenţa unui adevărat dinamism economic -, dar aceste miracole ale economiei de piaţă au fost plătite cu un preţ foarte mare regăsit în agravarea inegalităţilor economice.
De la sfârşitul anilor 1970, structura repartiţiei veniturilor şi bogăţiei a trecut, în China, de la cea mai egalitară la una dintre cele mai ruşinos inegalitare din toată Asia. Azizur Khan şi Crl Riskin subliniază, într-un studiu de pionerat, că „creşterea inegalităţii urbane a fost proporţional mai importamtă cu creşterea inegalităţii rurale”. 3)
1) Banca Mondială, „Bulgaria: Poverty During the Transition”, citat de Social Rights Bulgaria, 29 iunie 2003 (www.social-rights.org)
2) Banca Mondială, „Albania: Growing Out of Poverty”, document de lucru, 20 mai 1997, p. 41.
3) Azizur Rahman Khan şi Carl Riskin, Inequality and Poverty in China in the Age of Globalization>, Oxford, 2001, p. 36. Cum bine au subliniat autorii, statisticile venitului urban nu au luat în calcul imensa populaţie flotantă de migranţi rurali, ceea ce a produs o subestimare a inegalităţii sociale.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile Romăniei, spre paguba oamenilor simpli. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
