Cea mai rea dintre toate lumile posibile (41) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis
De asemenea, sute de mii de rezidenţi săraci au fost expulzate din locuinţele lor sociale din centrul oraşului pentru a fi mutaţi la periferie. La începutul anilor ’60, spaţiul alocat unui adult era de 2,23 m2, având toaleta şi bucătăria comună la fiecare etaj. Chiar dacă condiţiile de locuit au fost ameliorate prin programele ulterioare de construire de locuinţe, Hong Kong rămâne oraşul cu cea mai mare densitate de populaţie de pe planetă, în sectorul legal de construire de locuinţe, acesta fiind preţul ce a trebuit să fie plătit pentru eliberarea de maxim de suprafaţă pentru construirea de zgârie-nori cu birouri şi de apartamente ce reflectă preţul pieţei imobiliarelor.
În restructurarea economiei spaţiale a Hong Kongului, cei ce au planificat dezvoltarea urbanistică a oraşului, foarte rar au fost interesaţi de strategii efectiv dezvoltate pentru locuitorii săraci, mai ales că aceştia folosesc de multe ori spaţiul în care locuiesc pentru înfiinţarea de ateliere sau au nevoie ca locuinţa în care stau să fie aproape de pieţele sau de uzinele din centrul oraşului. Incompatibilitatea apartamentelor în blocuri de tip zgârie-nori, periferice, cu structurile sociale şi activităţile economice de multe ori ilegale ale comunităţilor sărace este, desigur, rezultatul unei istorii mai vechi a oraşului: este un fel de păcat originar pe care urbaniştii reformatori şi cei ce răspund de politicile construirii de locuinţe îl comit mereu, deceniu după deceniu, peste tot în lume. Astfel, în anii ’50 din secolul al XIX-lea, la Cité Napoléon din Paris, program model de locuinţe pentru muncitori, al baronului Haussmann, a fost respins de cei cărora le era destinat din cauza monotoniei construcţiilor şi datorită faptului că aveau aspect de „cazarmă”. Conform istoricului Anne-Louise Shapiro: „Muncitorii au considerat, nemulţumiţi, că filantropii şi antreprenorii aveau de gând să-i trimită să locuiască în cartiere special construite pentru ei, cum se proceda în Evul Mediu şi au cerut ca guvernul să ia în consideraţie apartamentele libere pentru a reduce chiriile şi a face accesibile muncitorilor un număr mai mare de locuinţe în imobile sociale mixte din centrul oraşului”. Până la urmă, celebrul program al lui Haussmann „a fost destinat locatarilor burghezi”.
La Cité Napoléon a avut foarte nulte replici urbanistice în lumea a treia. Astfel, în Jakarta, locuinţele publice nu sunt atrăgătoare pentru imensa majoritate a muncitorilor din sectorul activităţilor ilegale deoarece nu oferă spaţiu pentru amenajarea de ateliere la domiciliu. în consecinţă, cele mai multe dintre ele sunt ocupate de funcţionari, mai ales din cadrul armatei. în schimb, în Pekin, unde construirea de mari şiruri de blocuri a dus la o adevărată ameliorare cantitativă a ofertei de apartamente în ceea ce priveşte suprafaţa locuibilă, cei ce locuiesc în aceşti zgârie-nori au început să se plângă de dispariţia solidarităţii între oameni şi de pierderea simţului de comunitate umană. Când sunt întrebaţi cum se simt, locuitorii acestor blocuri turn vorbesc despre un declin spectaculos al numărului de interaţiuni sociale, în ceea ce priveşte atitudinea vecinilor unii faţă de alţii, despre scăderea nevoii copiilor de a se juca între ei, despre creşterea izolării şi singurătăţii bătrânilor.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.