Cea mai rea dintre toate lumile posibile (48) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Prietenii săracilor
Prietenia intelectuală ce a apărut, în anii 1970, între preşedintele Băncii Mondiale, Robert McNamara şi arhitectul John Turner este surprinzătoare. Primul, după cum se ştie, a fost strategul şef al războiului din Vietnam. Al doilea a fost, până acum câţiva ani, unul dintre marii colaboratori ai revistei anarhiste engleze Freedom. în 1957, Turner a plecat din Anglia pentru a lucra în Peru, unde, pur şi simplu, a fost fascinat de geniul creativ al locuitorilor, pe care l-a văzut în clădirile construite de către săraci, în cartierele periferice. Nu era primul arhitect entuziasmat de capacităţile auto-organiza-torice comunitare ale săracilor şi de inteligenţa de care dădeau dovadă în construirea locuinţelor: arhitecţii şi urbaniştii coloniali francezi şi cei din grupul CIAM (Congresul internaţional de arhitectură modernă) din Alger lăudas-eră deja calitatea natural ordonată a bidonville-urilor, rezultată din „«relaţia organică» ce se stabilea între clădiri şi sit (nimit casbah), supleţea cu care spaţiile erau adaptate la diferitele funcţii şi nevoi schimbătoare ale celui ce folosea spaţiul locuit”. în curând, Turner, în colaborare cu sociologul William Mangin, se dovedi a fi un vulgarizator şi un propagandis foarte eficient care proclamă că bidonville-urile nu sunt o problemă socială, ci o soluţie. în ciuda originilor sale radicale, esenţa programului lui Turner – mare autonomie acordată indivizilor, abordare pragmatică a construcţiei prin practicarea de ameliorări, modificări succesive şi regularizare a urbanismului spontan caracteristic cartierelor sărace – corespundea perfect cu abordarea pragmatică, logică în termenii cost/rezultat, propusă de McNamara pentru rezolvarea crizei urbanismului.
în 1976, anul primei conferinţe ONU -Habitat şi al publicării operei lui Turner, Housing by People: Towards Autonomy in Building Environments, evenimente ce au constituit un amalgam de anarhie şi neoliberalism care, foarte repede, a căpătat statut de nouă literă de lege, „punându-se astfel bazele rupturii radicale cu vechea politică a construirii de locuinţe publice, ceea ce a favorizat proiectele de stabilire de spaţii viabilizate şi de ameliorare a bidonville-urilor in situ”. Se pare că noul departament de dezvoltare urbană al Băncii Mondiale a fost principalul naş al acestei strategii. „Ideea, spune Cedric Pugh, a fost aceea de a face accesibile apartamentelor celor cu venituri mici fără a mai recurge la subvenţii, ceea ce era cu totul nou şi diferit faţă de ideea construirii de locuinţe prin recursul la marea subvenţionare”. Aşa de mare a fost entuziasmul pentru sprijinirea idei de „a ajuta săracii să se ajute ei înşişi”, încât nu s-a observat că era nevoie de o masivă reducere bugetară pe care erai obligat s-o faci dacă aderai la atitudinea Băncii Mondiale de a prefera Construirea de bidonville-uri pentru săraci. Să lauzi praxisul săracilor devenise o perdea de fum în spatele căreia era politica de oprire a angajamentelor istorice ale Statului, ce pornise lupta în favoarea săracilor şi a celor fără locuinţă.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.