Cea mai rea dintre toate lumile posibile (5) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
„Copleşiţi de urbanism, fără a putea migra, viaţa fiindu-le dată peste cap, ei au continuat să trăiască în acelaşi loc în care s-au născut”. Astfel, între casele lor şi litoral a apărut calea ferată a trenului expres, locurile lor de pescuit au fost poluate de deşeurile urbane, pădurile de pe dealurile învecinate au fost pur şi simplu rase pentru construirea de imobile scoase la vânzare. în această nouă situaţie nu au avut de ales şi, pentru a supravieţui, şi-au trimis fetele să lucreze în atelierele uzinelor japoneze din apropiere. ” Această schimbare a însemnat distrugerea, subliniază Seabrook, nu doar a unei surse tradiţionale de venituri, pentru oamenii ce trăiau, de când se ştiu, în simbioză cu marea, dar şi anihilarea sufletului şi modului de gândire propriu acestui popor de pescari”.
Rezultatul acestei ciocniri dintre rural şi urban, în China, într-o mare parte a Asiei de sud-est, în India, în Egipt şi, posibil, în Africa de vest este apariţia unui peisaj hermafrodit, a unui mediu rural parţial urbanizat despre care Guldin este de părere că ar putea fi „un mod important de implantare şi de dezvoltare umană (…) sub o formă nici rurală, nici urbană, ci un amestec dintre cele două forme, în interiorul cărora o densă reţea de interacţiuni leagă mari nuclee urbane de regiunile lor înconjurătoare”. Arhitectul şi teoreticianul urbanist german Thomas Sieverts crede că acest tip de urbanism difuz, pe care-lwischenstadf (între oraş), este pe cale de a deveni repede peisajul tip al secolului al XXI-lea, atât în ţările bogate cât şi în cele sărace, indiferent care este istoria lor urbană. Totuşi, spre deosebire de Guldin, Sieverts vede aceste noi conurbaţii ca pe nişte reţele policentrice, fără centrele tradiţionale şi fără periferi:
„Dincolo de specificul lor cultural, observăm (în aceste wischenstadte) foarte multe trăsături comune, universal răspândite: o structură aparent difuză şi dezordonată a domeniilor urbane foarte diferenţiate, în mijlocul cărora apar insule cu aspect specific, cu formă geometrică; o structură fără nicio centralitate, dar care oferă, în schimb, o multitudine de zone, de reţele, de noduri, a căror funcţie este mai mult sau mai puţn specializată”.
Acest gen de „regiuni metropolitane extinse”, scrie geograful David Drakakis-Smith, vorbind în mod special de Delhi, „reprezintă o fuziune dintre dezvoltarea urbană şi cea regională în interiorul căreia diferenţa dintre ceea ce este urban şi ceea ce este rural dispare pe măsură ce oraşele se extind de-a lungul căilor de comunicare, ocolind sau încercuind orăşelele şi satele ce trebuie să accepte şi să suporte din această cauză, modificarea in situ a funcţiilor şi ocupaţiilor lor specifice”. în Indonezia, în Jobotabek (regiune din Jakarta Mare), unde are loc un proces asemănător de hibridare între rural şi urban, ce este deja foarte avansat, specialiştii numesc aceste noi scheme de utilizare a teritoriului, cu apelativul „desakotas” („sate urbanizate”), încercând să stabilescă dacă avem de a face cu peisaje tranzitorii sau cu spectaculos şi nou tip de urbanism.
O dezbatere asemănătoare are loc între urbaniştii din America Latină ce se confruntă cu apariţia de sisteme urbane policentrice ce nu mai au delimitări clare între rural şi urban. Geografii Adrian Aguilar şi Peter Ward pledează pentru conceptul de „urbanizare la scară regională” pentru a descrie actuala dezvoltare periurbană a oraşelor Mexico, Sao Paulo, Santiago şi Buenos Aires. „Ritmuri mai slabe de creştere metropolitană au coincis cu o circulaţie mai intensă de capitaluri, persoane şi bunuri între oraşul central şi zonele, în raport cu el, periferice, având delimitări tot mai neclare între urban şi rural, şi o concetrare a industriei la periferia metropolitană, tot mai îndepărtată de centru, în zonele sau locaţiile periurbane ce înconjuară megapolisurile”. Aguilar şi Ward sunt de părere că „în acest spaţiu periurban se va concentra, cel mai posibil, înmulţirea mâinii de lucru ce va tinde să ocupe marile oraşe ale secolului al XXI-
lea”.
Cu toate acestea, noul şi vechiul nu se vor contopi prea uşor şi, în franjurile de tip desakotas din Colombo, „comunităţile umane sunt divizate: locuitorii din exteriorul oraşului (outsiders) şi cei din interiorul oraşului (insiders) s-au dovedit incapabili să pună bazele unor relaţii şi comunităţi coerente”. Dar, după cum scoate în evidenţă antropologul Magdalena Nock din Mexico, acest proces este ireversibil: „Mondializarea a accelerat deplasările de oameni, bunuri, servicii, informaţii, produse şi capitaluri, accentuând astfel apariţia caracteristicilor urbane în zonele rurale, dar şi apariţia de trăsături tipic rurale în centrele urbane”.
Reîntoarcerea la Dickens
Dinamica urbanizării lumii a treia reia, dar şi dă peste cap, în acelaşi timp, tiparele europene şi nord-americane din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. în China, cea mai mare revoluţie industrială din istoria omenii, asemenea pârghiei lui Arhimede, a permis stabilirea unei populaţii, echivalente cu cea a tuturor satelor europene, în oraşe pline de zgârie-nori, infestate de poluare: din perioada reformelor economice de la sfârşitul anilor ’70, specialiştii sunt de părere că peste 200 de milioane de chinezi au migrat din zona rurală la oraş. Două sute cincizeci sau alte trei sute de milioane – viitoarea „maree de chinezi ţărani” – vor pleca şi ei la oraş, în următoarele decenii. Consecinţa acestui aflux uimitor: China avea, în 2005, 166 de oraşe cu peste un milion de locuitori (în comparaţie cu doar nouă, cât avea Statele-Unite, în acelaşi an). Aceste oraşe industriale ca o aglomerare de ciuperci, precum, Dong-guan, Shenzhen, Fushan şi Chengchow, sunt Sheffield-ul şi Pittsburgh-ul lumii posmoderne.
(va urma)
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.