Cea mai rea dintre toate lumile posibile (83) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Brian Raftopoulos, opozant socialist din cadrul universităţii Zimbabwe, a comparat epurarea etnică a săracilor de la oraş, declanşată de către preşedintele Mugabe, cu politicile hulite din perioada colonială şi din timpul regimului Ian Smith.
„Întocmai ca pe vremea când la putere era regimul de tip colonial, actualul regim a folosit drept argumente gradul ridicat de criminalitate urbană şi de insalubritate pentru «a reinstaura ordinea» în oraşe, dar, exact ca pe vremuri, această ultimă încercare nu a rezolvat cu nimic problemele din mediul urban. (… ) În realitate, baza sărăciei acute nu este alta decât lipsa oportunităţilor de a se crea noi locuri de muncă, iar eşecul persistent al actualei crize economice prin care s-a încercat obţinerea unei stabilităţi a vieţii muncitorilor de la oraş. De fapt, astăzi, locurile de muncă sunt foarte nesigure, dacă ne referim şi la capacitatea lor de a oferi cuiva posibilitatea de a trăi sau de a-şi susţine, material, familia, chiar mai nesigure decât în 1980, deoarece garanţia existenţei lor a suferit impactul coroziv al scăderii puterii reale de cumpărare, al creşterii preţurilor la alimente, inclusiv reducerile masive ale ajutoarelor sociale pentru handicapaţi, copii orfani, văduve, şomeri. (… ) Niciodată din 1980, şi poate chiar cu mult mai înainte de acest an, oraşul nu a fost aşa de prost administrat şi niciodată locuitorii oraşului nu au avut parte de o aşa de mare desconsiderare din partea autorităţilor, exceptând puţinii favorizaţi”.1)
«Off Worlds»
Contrar a ceea ce a cunoscut Parisul celui de-al Doilea Imperiu, haussman-nizarea actuală reabilitează centrul oraşelor pentru clasele sociale superioare care, de fapt, nici nu sunt recunoscătoare pentru acest lucru, deoarece preferă să-şi facă bagajele pentru a se muta la periferie. Dacă săracii se luptă cu disperare ca să nu fie alungaţi din zona de centru a oraşelor, cei bogaţi au ajuns să schimbe cu plăcere vechile lor cartiere de lux în schimbul unor terenuri perfect închise, de la periferie, având aspectul unor parcuri tematice. Desigur, cartiere de lux în construite în vechiul stil – precum Zamalek, în Cairo, Riviera, în Abidjan, Victoria Island, din Lagos, etc. – au început să dispară, noua tendinţă mondială, de la începutul anilor 1990, fiind cea a exploatării periferiilor urbane închise, exclusiviste, de la marginea oraşelor lumii a treia. Aceste comunităţi umane, izolate de restul oraşelor prin ziduri, au fost descrise, chiar (sau mai degrabă) în ceea ce priveşte China, ca fiind „evoluţia recentă cea mai reprezentativă în materie de urbanism 2)”.
Aceste zone „off world” – pentru a folosi terminologia (copiată după termenul „off shore”) utilizată de Philip K. Dick în romanul său Blade Runner – sunt de cele mai multe ori concepute ca replici în miniatură după California de Sud. Astfel, „Berverly Hills” nu mai există doar în versiunea sa originală, având codul poştal 90210; „Berverly Hills” există acum şi alături de Dreamland şi Utopia, fiind un cartier de la periferia oraşului Cairo, cu aspect de bogat orăşel privat „unde cei bogaţi pot trăi în linişte, la adăpost de privirile celor săraci ce se sbat din greu pentru a supravieţui, feriţi de violenţa cotidiană şi de islamul politizat ce a infestat cartierele 3)”. La fel, la periferia de nord a oraşului Pekin, avem „Orange County”, un cartier izolat unde se află imensele vile ale miliardarilor, construite în stil californian, conform planurilor unui arhitect din Newport Beach, într-un cadru foarte „American way of life”. Promotorul acestui tip de cartier a explicat unui ziarist american că „în Statele Unite, desigur, oamenii se gândesc la Orange County ca la un loc, dar în China, oameni se gândesc, când pronunţi denumirea cartierului, ca la o marcă de prestigiu, cum ar fi, de exemplu, Giorgio Armani 4)”. De asemenea, există şi un Long Beach – pe care New York Times îl consideră „epicentrul falsului Los Angeles din China” – construit la nord de Pekin, la o distanţă de mers călare pe o nouă autostradă cu şase benzi 5). În ceea ce priveşte copia exactă a Palm Springs-ului, aceasta este o enclavă din Hong Kong, păzită cu mare grijă, unde cei ce locuiesc acolo pot „să joace tenis de câmp sau să se plimbe în voie prin parcul tematic, privind personajele lui Disney printre false coloane antice şi pavilioane neoclasice”. Teoreticiana acestui tip de oraş, Laura Ruggeri, compară modul de viaţă, ce-l imită perfect pe cel californian, al celor ce locuiesc în imensele lor case, cu cel al filipinezilor de treabă ce stau înghesuiţi ca găinile în coteţ, în magherniţe improvizate pe acoperişuri 6).
Desigur, Bangalore este celebru prin copiile sale, aflate la periferia sudică a oraşului, imitaţii după modul de viaţă din Palo Alto şi Sunnyvale, imitarea mergând până acolo încât au construit cafenele Starbucks şi cinematografe multiplex. După cum afirmă urbanistul Solomon Benjamin, expatriaţii bogaţi (sau, pentru a folosi terminologia oficială, „indienii nerezidenţi”) trăiesc în aceste cartiere ca şi cum ar fi în California, în „concentrări de vile luxoase, gen ranch, sau blocuri cu apartamente cu piscină şi cluburi de destindere, de tip privat, securitatea fiind asigurată de un zid ce înconjoară ansamblul de imobile, plus paznici oferiţi de firme particulare, la care se adaugă generatoare electrice, folosite în caz de pană de curent, disponibile 24 din 24 de ore, inclusiv tot felul de echipamente private prin care se garantează liniştea şi viaţa fără griji a rezidenţilor 7)”. Cu toate că nu a fost denumit cu un nume de oraş american, cartierul Lippo Karawaci, din districtul Tangerang, aflat la vest de Jakarta, este şi el o copie a oraşelor din Statele Unite, având dotări ce permit locuitorilor săi să trăiască într-o independenţă aproape totală: are spital, centru comercial, săli de cinema, cluburi de golf şi pentru diferite alte sporturi, restaurante, universitate. Are şi câteva zone închise, numite de localnici „zone total protejate8)”.
1) Brian Raftopoulos , ‘The Battle for the Cities”. contribuţie la o dezbatere pe internet (http://lists.kabissa.org/mailman/listinfo/debate).
2) Pu Miao, „Deserted Streets in a Jammed Town: The Gated Community in Chinese Cities and Its Solutions”, Journal of Urban Design, 8:1, 2003, p.45.
3) Asef Bayat şi Eric Denis, „Who Is Afraid of Ashiwaiyat ?”, Environment and Urbanization,
17:2, oct. 2000, p. 199.
4) Orange County Register, 14 aprile 2002.
5) New York Times, 3 februarie 2003.
6) Laura Ruggeri, „Palm Springs: Imagineering California in Hong Kong”, 1991 – 1994, publicat pe site-ul web al autoarei(www.spacing.org). De asemenea, mai există un alt „Palm Springs” în Pekin; este vorba de un complex rezidenţial cu apartamente de lux, având toate facilităţile necesare.
7) Solomon Benjamin, „Governance, Economic Settings and Poverty in Bangalore”, Environment and Urbanization, 12:1, aprilie 2000, p. 39.
8) Harald Leisch, „Gated Communities in Indonezia”, Cities, 9:5, 2002, p.341 şi p. 344 – 345.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.