Cea mai rea dintre toate lumile posibile (84) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Goana după securitate şi izolare socială a devenit o obsesie universală. Atât în cartierele centrale, cât şi la periferiile Manillei, asociaţiile proprietarilor bogaţi construiesc baricade chiar pe străzile publice, declanşând adevărate cruciade pentru demolarea bidonville-urilor. Erhard Berner descrie în felul următor cartierul exclusivist Loyola Heights:
„Avem un sistem complex de poţi de fier, capcane şi checkpooint-uri marcând frontierele zonei şi limitele ce o separă de restul oraşului, cel puţin în timpul nopţii. înlăturarea riscurilor de asasinat, agresiune fizică şi furt este principala grijă a celor ce locuiesc în acest cartier. Casele au fost transformate în adevărate fortăreţe, înconjurate de ziduri pe ale căror culmi au puse, în ciment, cioburi mari de sticlă şi sârmă ghimpată, iar ferestrele sunt prevăzute toate, cu zăbrele solide de fier
Această „arhitectură a fricii”, pentru a folosi expresia lansată de Tunde Agbo-la, referitoare la cartierele fortificate din Lagos, este foarte răspândită în lumea a treia şi în unele regiuni locuite de cei bogaţi, cunoscând apogeul în cadrul marilor societăţi urbane caracterizate de cea mai mare inegalitate socială: Africa de Sud, Brazilia, Venezuela şi Statele Unite 2). în Johannesburg, chiar înainte de alegerea ca preşedinte a lui Nelson Mandela, marile companii şi albii bogaţi au părăsit centrul oraşului pentru a se retrage la periferiile din nord (Sandton, Randburg, Rosebank, etc.), transformate în cartiere de maximă securitate, asemănătoare cu edge cities-urile americane. Studiind aceste mari laagers-uri suburbane cu nenumăratele lor porţi, cu locuinţele grupate la un loc, cu străzile publice baricadate, antropologul Andre Czegledy le descrie ca fiind locurile unde securitatea indivizilor s-a transformat într-o cultură a absurdului.
„Zidurile înalte ce înconjoară aceste locuri au pe culmea lor ţepi metalici, sârma ghimpată ce-ţi poate răni palmele şi, de ceva vreme, fire electice ce declanşează alarma. Alarmele caselor sunt conectate cu telecomenzi individuale, la purtător, ce pot acţiona pe mari distanţe, ce declanşează alarma în interiorul firmelor de securitate ce garantează o „reacţie înarmată rapidă”. Aspectul suprarealist al violenţei ce întreţine spaima, mi-a apărut foarte clar în faţa ochilor, în ziua în care mă plimbam cu un coleg, în cartierul Westdene, un cartier ce era locuit mai mult de clasa de mijloc, la periferia de sud a oraşului. O camionetă a unei firme de securitate şi pază, oprită pe stradă, avea pe portieră un imens anunţ ce ne înştiinţa, că firma reacţiona rapid la toate alarmele, «folosind arme de foc şi explozibil». Expozibil ? 3)”
Cu toate aceste, încetul cu încetul, în Somerset West, cartierul select de pe centura sudică a Cap-ului, casele fortăreaţă post-apartheid au început să fie înlocuite cu vile având un aspect mai nevinovat, nemaifiind dotate cu o adevărată artilerie grea pentru menţinerea securităţii. Secretul acestor paşnice locuinţe se bazează pe garduri elecrice, ultimul strigăt al tehnicii, ce înconjoară în întregime casa, ceea ce asigură, cum spun localnicii, existenţa „satului securizat”. Aceste garduri, ce ţin săracii şi alţi indezirabili la distanţă, prin care trec 10.000 de wolţi, sunt în aşa fel concepute încât îl doboară pe cel ce le atinge, fără, totuşi, să-l omoare. Odată cu creşterea neaşteptată a cererii mondiale de tehnică de securitate, firmele sud-africane, specializate în garduri electrice, speră să dezvolte exportul ce vizează securitatea suburbană 4). Cel mai vestit edge city perfect închis, în stil american, din Brazilia, este cartierul Alphaville, din sectorul nord-vestic al oraşului Sâo Paulo. Dându-i-se numele (în mod pervers) după întunecata lume nouă din filmul distopic al lui Godard, din 1965, Alphaville este un oraş în totalitate privat, având un important complex de birouri, un centru comercial şic şi zone rezidenţiale închise, apărat de peste 800 de paznici, angajaţi ai unor firme particulare. în studiul său, pe bună dreptate primit favorabil, referitor la militarizarea spaţiului urban în Brazilia, intitulat City of Walls (apărut în anul 2000), Teresa Caldeira scrie că „securitatea este unul dintre principalele argumente pe care se bazează vânzarea, devenită o obsesie pentru toţi cei care muncesc”. Practic, acest aspect se traduce prin folosirea unui sistem de justiţie aplicat de miliţie, nemilos cu criminalii şi intruşii, în timp ce tineretul de bani gata, din Alphaville se dedă la cele mai înfiorătoare excese. Un locuitor al Alphaville-ului, citat de Caldeira, a declarat: „Legea este valabilă doar pentru muritorii de rând, nu şi pentru rezidenţii din Alphaville 5)”.
Edge cities-urile din Sâo Paulo şi Johannesburg (ca şi cele din Bangalore şi Jakarta) sunt nişte „off worlds”-uri autonome deoarece au în interiorul lor importante nuclee de locuri de muncă, dar şi partea esenţială din activitatea comercială şi cea culturală pe care, în mod obişnuit, o găsim în centrul oraşelor. în cazul enclavelor mult mai strict concepute doar ca centre rezidenţiale, construirea de autostrăzi de mare trafic – ca în Statele Unite – a fost condiţia sine qua non pentru suburbanizarea bogăţiei. După cum a subliniat specialistul în America de Sud, Dennis Rodgers, referitor la elitele din Managua, ” interconexiunea acestor spaţii particulare protejate le-a contopit într-un sistem «viabil» şi putem spune că cel mai important dintre toţi factorii, ce au permin apariţia acestei «reţele fortificate», a fost construirea, în ultimi cinci ani, a unui ansamblu strategic de drumuri bine întreţinute, bine luminate, ce permit o deplasare rapidă spre Managua 6)”.
Apoi, Rodgers propune o analiză a proiectului „Nueva Managua” aparţinând primarului conservator (de asemenea ales preşedinte al Statului, în 1996), Arnoldo Alemán care, pe lângă faptul că a distrus frescele murale revoluţionare şi a hăituit negustorii ambulanţi, inclusiv pe săracii fără adăpost, a ordonat construirea unei noi reţele rutiere, având în mod special grijă să asigure protecţia bogaţilor proprietar de maşini 4X4.
1) Erhard Berner, Defending a Place, op. cit., p. 163.
2) Pentru descrierea caselor fortăreţe din Lagos, a se vedea Tunde Agbola, Aschitecture of Fear, op. cit., p. 68-69.
3) Andre Czegledy, „Villas of the Highveld: A Cultural Perspective on Johannsburg and Its Northern Suburbs”, in Richard Tomlinson et alii (sub coordonarea lui), Emerging Johannesburg: Perspectives on the Postapartheid City, New York,
2003, p. 36.
4) Murray Williams, „Gated Villages Catch on among City’s Super-Rich”, Cape Argus, Cap, 6 ianuarie 2004. Pentru mai multe informaţii despre tehnologia gardurilor electrice amplasate la periferie, a se vedea www.electerrific.co.za.
5) Teresa Caldeira, City of Walls: Crime, Segregation and Citizenship in Sâo Paulo, Berkeley, 2000, p. 253 şi p. 278.
6) Dennis Rodgers, „«Disembedding» the City: Crime, Insecurity and Spatial Organization in Managua”, Environment and Urbanization, 16:2, octombrie 2004, p. 120-121.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.