Cea mai rea dintre toate lumile posibile (9) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
De la Karl Marx la Max Weber, conform teoriei sociale clasice se credea că marile oraşe ale viitorului se vor dezvolta după modelul industrial al oraşelor Manchester, Berlin sau Chicago – şi, în plus, al oraşelor Los Angeles, Sao Paulo, Pusan, adăugându-se, în prezent, exemplele Ciudad Juerez, Bangalore şi Guangzhou ce sunt mai mult sau mai puţin conforme evoluţiei canonice. Majoritatea oraşelor din Sud, totuşi, seamănă mai mult, ca evoluţie cu Dublinul din epoca victoriană, care, după cum a demonstrat-o istoricul Emmet Larkin, era unic printre ” toate oraşele ce generau bidonville-uri, în lumea occidentală din secolul al XIX-lea (…) (în sensul că) bidonville-urile sale nu erau produsul revoluţiei industriale. între 1800 şi 1850, Dublin suferea foarte mult de pe urma consecinţelor negative ale dezinstru-alizării, decât de pe urma celor pe care le producea industrializarea”.
Mai mult chiar, oraşe precum Kinshasa, Luanda, Khartum, Dar-es-Salam, Guayaquil şi Liam au o populaţie ce creşte extraordinar de mult în ciuda faptului că scade productivitatea industriilor de subzistenţă de import, a sectoarelor publice reduse la strictul necesar şi a unei clase de mijloc cu mobilitate socială descendentă. Forţele mondiale ce-i „imping” pe oameni să părăsească mediul rural – mecanizarea agriculturii în insula Java şi în India, importul masiv de alimente în Mexic, Haiti şi Kenya, războiul civil şi seceta, în Africa şi peste tot comasarea micilor holdinguri în mari holdinguri, inclusiv concurenţa dură între grupurile agroali-mentare industriale – toate aceste fenomene sociale de amploare se par că alimentează ritmul de urbanizare al populaţiei, chiar şi atunci când „puterea de atracţie” a oraşului este drastic slăbită de datoria externă şi de recesiunea economică. în consecinţă, creşterea urbană rapidă, în contextul ajustărilor structurale, a devalorizării monedei naţionale şi a retragerii intervenţiei Statului, a funcţionat mereu ca o impecabilă maşină de fabricat bidonville-uri. Un cercetător al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) este de părere că, în lumea a treia, piaţa apartamentelor standard nu permite decât foarte rar să fie satisfăcută mai mult de 20% din noua cerere, astfel încât oamenii veniţi la oraş se văd nevoiţi să locuiască în barăci improvizate, să accepte spaţii de locuit la negru ori subînchiriate, sau pur şi simplu să locuiască în stradă. „Piaţele imobiliare ilegale sau informale, subliniază ONU, au furnizat majoritatea stocurilor de apartamente în cele mai multe din oraşele din Sud, în ultimii treizeci sau patruzeci de ani”.
Din 1970, de când a avut loc prima mare explozie a migrării de la sate la oraş, peste tot în Sud bidonvilleurile au crescut într-un ritm mai mare decât cel al urbanizării propriu-zise. Astfel, referindu-se la oraşul Mţexi-co de la sfârşitul secolului al XX-lea, urbanista Priscilla Connoly observă că „40% din extinderea oraşului se datorează acţiunii libere a oamenilor, mai ales a femeilor ce şi-au construit eroic, din materialele pe care le-au avut la îndemână, locuinţe improvizate de locuit pe terenuri de la periferia oraşului, improprii construirii, fără a avea canalizare şi apă, în timp ce muncă infor-mală de supravieţuire a reprezentat mereu o parte importantă din totalul locurilor de muncă”. Favelele , cartierele săracilor, din Sao Paulo – reprezentând aproape 1,2%, în 1973, din totalul cartierelor şi 19,8%, în 1983 – au crescut, în anii ’90, într-un ritm rapid de 16,4% pe an. în Amazonia, regiune din Brazilia, unul din locurile din lume, unde creşterea urbană este cea mai puternică, 80% din aceasta este reprezentată de bidonville-uri, în totalitate lipsite de canalizare, apă curentă şi servicii publice, încât „urbanizarea” a ajuns sinonimă cu „favelizarea”.
Aceiaşi tendinţă a început să se observe peste tot în Asia. Poliţia din Pekin este de părere că 200.000 de „flotanţi” (migranţi din mediul rural neluaţi în evidenţă) se stabilesc anual în acest oraş. Majoritatea dintre ei stau înghesuiţi în bidonville-uri construite ilegal la liziera de sud a capitalei chineze. în paralel, un studiu a arătat că 90% din creşterea numărului de familii, în mediu urban, în Asia de Sud, are loc în aceste bidonville-uri. Populaţia tentaculară a kaci abadiilor (scuateri), din Karachi, se dublează la fiecare zece ani, iar bidonville-urile indiene continuă să crească într-un ritm de 2,5 ori mai mare decât cel al populaţiei generale. Se estimează că deficitul anual de locuinţe legale, în număr de 45.000, în Bombay, a generat o creştere corespunzătoare a numărului de locuinţe improvizate, în bidonville-uri oraşului. S-a constatatcă din cei 500.000 de migranţi ce sosesc anual, în Delhi, cel puţin 400.000 eşuează în bidonville; în 2015, capitala indiană avea mai mult de 10 milioane de locuitori, numai în bidonville. „Dacă această tendinţă va continua fără să scadă, avertizează Gautam Chatterjee, expert în planificare, referindu-se doar la India, oraşele vor dipărea şi nu vom mai avea decât bidonville-uri”.
în nod clar, situaţia a devenit mai disperată în Africa. Numărul bidonville-urilor africane a ajuns să crească de două ori mai repede decât cel al oraşelor, deşi, chiar şi oraşele au ajuns să cunoască o extraordinară explozie demografică. Astfel, creşterea uimitoare de 85% a populaţiei kenyene, între 1989 şi 1999, a fost absorbită de bidonville-urile fetide şi suprapopulate din Nairobi şi Mombasa. Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.