de Mike Davis_
în plus, scrie Susan Chaplin „un studiu efectuat la Delhi în 1990 a scos în evidenţă faptul că 480.000 de familii locuind în 1.100 de bidonville-uri nu dispun decât de 160 de chiuvete de toaletă şi de 110 camioane-toaletă mobile. Lipsa de toalete în bidonville-uri obligă locuitorii să folosească toate spaţiile unde nu s-a construit nimic pentru a-şi face nevoile precum parcurile sau grădinile publice ceea ce provoacă mereu stări de tensiune între ei şi rezidenţii din clasa de mijloc vizând dreptul de a defe-ca”.1) Astfel, Arundhati menţionează cazul a trei locuitori dintr-un bidonville din Dehli care, în 1998, „au fost împuşcaţi mortal deaorece defecaseră într-un loc public”. 2)
în China, unde bidonville-urile urbane au apărut după reformele economice, numeroşi imigranţi trăiesc fără instalaţii sanitare şi fără cele pentru apă potabilă. „Conform declaraţiilor, scrie Dorothy Solinger, mulţi oameni locuiesc îngrămădiţi în bidonville-urile unde nu există decât o singură latrină pentru mai mult de 6.000 de locuitori; un bidonville din Shenzhen are cincizeci de adăposturi în care stau sute de rezidenţi ce supravieţuiesc fără instalaţii pentru apă potabilă; (… şi) într-un studiu făcut la Shanghai, în 1995, se dezvăluie faptul că aproape 11% din cele 4.500 de familii de migranţi au o toaletă”. 3)
Să fii obligat să te uşurezi în public este, fără discuţie, umilitor pentru toată lumea, dar este de asemenea, înainte de toate, o problemă feministă. Femeile din mediul urban sărac dau din colţ în colţ când trebuie să se conformeze unui mod foarte rigid de viaţă în materie de pudoare, ceea ce le este foarte greu când se văd confruntate cu lipsa totală a echipamentelor sanitare ce ar trebui să le garanteze intimitatea privată. „Lipsa toaletelor, scrie jurnalita Asha Krishnakumar, este devastatoare pentru femei. Această lipsă le afectează sever demnitatea, sănătatea, securitatea şi intimitatea, iar în mod indirect, alfabetizarea şi putrea de productivitate. Pentru a-şi face nevoile, femeile şi fetele trebuie să aştepte venirea nopţii, ceea ce le expune la toate formele de hărţuială şi agresiune sexuală”. 4)
în bidonville-urile din Bangalore – oraşul high-tech model al campaniei publicitare „India Shining” (India străluceşte) -, femeile sărace, deoarece nu au bani pentru a plăti intrarea în toaletele publice, trebuie să aştepte apusul soarelui pentru a se spăla sau pentru a-şi face nevoile. Cercetătoarea Loes Schenk-Sand-bergen scrie:
„Bărbaţii pot urina oricând simt nevoia s-o facă, indiferent unde se află, în timp ce femeile nu au voie decât înainte de răsăritul soarelui sau după ce acesta apune. Pentru a evita pericolul de a fi agresate, femeile pleacă în grup, la ora cinci dimineaţa (… ) de cele mai multe ori preferând terenurile mlăştinoase unde trăiesc şerpii sau locurile unde se descarcă gunoaiele ce sunt pline de şobolani sau alte specii de rozătoare. Femeile mai spun că de multe ori evită să mănânce în timpul zilei ca să nu fie obligate să iasă noaptea afară să-şi facă nevoile”. 5)
în Bombay, femeile „îşi fac nevoile între orele două şi cinci dimineaţa, deoarece este simgurul moment când pot avea puţină intimitate, fără să rişte prea mult să fie agresate sexual de bărbaţi”. Toaletele publice, explică Suketu Mehta, sunt foarte rar o soluţie la care să recurgă femeile deoarece, de cele mai multe ori, sunt aşa de murdare încât nici nu pot fi folosite: „Oamenii îşi fac nevoile în jurul toaletelor deoarece fosele sunt pline până la refuz, nemaifiind golite de luni de zile, chiar de ani întregi”. 6)
Soluţia pentru criza instalaţiilor sanitare – cel puţin cea imaginată de unii profesori economişti aşezaţi confortabil în fotoliile lor din Chicago sau Boston – a fost aceea de a face din actul defecării urbane o piaţă planetară. Unul din marile succese ale neoliberalismului moşit de Washington a fost transformarea toaletelor publice în colectoare de bani destinaţi rambursării datoriei externe: astfel, în toate bidonville-urile lumii a treia, toaletele publice cu plată au devenit un sector industrial în plină dezvoltare. în Ghana, în 1981, guvernul militar a impus principiul accesului în toaletele publice numai pe bază de plată; la sfârşitul anilor 1990, toaletele publice au fost privatizate şi, în prezent, sunt descrise ca o adevărată „mină de aur” a rentabilităţii economice. 7) De exemplu, în Kumasi, unde membri partidului Adunarea ghaneană au pus mâna pe rentabile contracte vizând instalarea şi exploatarea toaletelor publice unde accesul este contra cost, s-a constatat că cheltuielile unei familie pentru a folosi toaletele publice doar o dată pe zi de către o singură persoană, ajung la
aprope 10% din salariul mnim.8) De asemenea, în bidonville-uri din Kenya precum Mathare, folosirea toaletei publice costă şase cenţi US de persoană, ceea ce s-a dovedit a fi prea scump pentru majoritatea rezidenţilor care, într-o astfel de situaţie, fiind foarte săraci pentru a plăti, preferă să-şi facă nevoile înafara bidonville-ului, iar cu cenţii astfel economisiţi îşi cumpără apă potabilă şi mâncare.9) Situaţia este identică şi în bidonville-urile din Kampala, Soweto şi Kamwokya unde accesul la toaleta publică costă , pentru cel sărac, astonomica sumă de 100 de shilingi intrarea. în această situaţie, decât să rămână fără banii necesari procurării hranei pentru o zi întregă, oamenii preferă să-şi facă nevoile printre barăcile bidonville-ului.10)
Ucigaşii de nou-născuţi
„în Cetatea-Soare, spune Lovly Josaphat, ce trăieşte în cel mai mare bidonville din Port-au-Price, am avut foarte mult de suferit”
„Cănd plouă, sectorul Cité I unde am locuit este inundat şi apa intră-n case.Apa bălteşte mereu pe pământ, o apa de culoarea verde, urât mirositoare, şi nu există drumuri pe care să poţi merge. Ţânţarii ne atacă permanent. Fiul meu de patru ani are bronşită, malarie şi acum suferă de febră tifoidă. (…) Doctorul mi-a spus să-i dau să bea apă fiartă, uşor răcită, să nu-l mai las să mănânce grasime, să nu-i mai dau voie să meargă desculţ prin apă. Dar apa este peste tot; nu poţi să faci un pas fără să calci în ea. Doctorul mi-a zis că dacă nu-l supraveghez cu atenţie, am
să-l pierd”. 11)
Apa de culoare verde, urât mirositoare se găseşte peste tot în lume. Conform expertei în probleme de sănătate publică, Eileen Stillwaggon, „peste tot, pe planetă, zilnic, bolile provocate de apa poluată, de evacuarea noroiului şi de gunoaie ucide 30.000 de persoane; aceste boli reprezintă 75% din totalul infecţiilor de care suferă umanitatea”. 12)
1) Susan Chaplin, „Cities, Sewers and Poverty: India’s Politics of Sanitation”, Environment and Urbanization, 11:1, aprilie 1999, p. 152. Aceste conflicte dintre clasele sociale referitor la „dreptul de defecare” este continuarea unui război ce tulbură în mod cronic oraşele coloniale. De exemplu, Gooptu menţionează un conflict din 1932 când, după ce autorităţile municipale au refuzat să instaleze reţele de distribuire a apei potabile şi latrine, locuitorii săraci din cartierul Kanpur au ocupat un câmp din apropierea vilelor locuite de funcţionari şi, în semn de protest, au construit latrine comunale. Poliţia a intervenit foarte repede ceea ce a dus la declanşarea de proteste violente (Nandini Gooptu, The Politics of the Urban Poor, op. cit., p. 87)
2) Arundhati Roy, „The Cost of Living”, Frontline, 17:3, 5-8 februarie 2000.
3) Dorothy Solinger, Contesting Citizenship in Urban China, op. cit., p. 121.
4) Asha Krishnakumar, „A Sanitation Emergency”, Focus, 20:24, 22 noiembrie – 5 decembrie 2003.
5) Loes Schenk-Sandbergen, „Women, Water and Sanitation in the Slums of Bangalore: A Case of Action Research” in Hans Schenk (coordonat de), Living in India’s Slums, op. cit., p. 198.
6) Suketu Mehta, Maximun City, op. cit., p. 128.
7) Deborah Pellow, „And a Toilet for Everyone !”, in Ralph Mills-Tettey şi Korantema Adi-Dako (coordonat de), Visions of the City, op. cit., p. 140.
8) Nick Devas şi David Korboe, „City Governance and Poverty: The Case of Kumasi”, Environment and Urbanization, 12:1, aprilie 2000, p. 128-130.
9) Katy Salmon, „Nairobi’s «Flying Toilets»”, art. cit.
10) Halima Abdallah, „Kampala’s Soweto”, The Monitor, Kampala, 19-25 noiembrie 2003.
11) Beverly Bell, Walking on Fire: Haitian Women’s Stories of Survival and Resistance, Ithaca, 2001, p. 45.
12) Eileen Stillwaggon, SStuntedLives, op. cit., p. 95.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢă special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile Romăniei, spre paguba oamenilor simpli. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
