Cea mai rea dintre toate lumile posibile(70) De la explozia urbana la Bidonville-ul Global

Conform afirmaţiei lui Allen Howard, „preşedintele statului Malawi, Hastings Kamuzu Banda, a supervizat construirea noii capitale, Lilongwe, angajând arhitecţi şi ingineri europeni, respectiv albi sud-africani. Rezultatul a fost un oraş segre-gaţionist, cu cartiere rezidenţiale «bine delimitate» şi zone tampon1)”. La fel Luanda, care este mai mult ca în trecut, împărţită în oraşul „de asfalt”, lăsat moştenire de către coloniştii portughezi clasei de novos ricos, şi vasta periferie plină de praf, ce include cartierele de barrios şi musseques 2) sărace.Chiar şi Addis-Abeba, unul din puţinele oraşe de origine autohtonă, a păstrat intactă amprenta rasistă lăsată în urma sa de scurta ocupaţie a italienilor (între 1936 -1941), ce se manifestă acum sub forma de segregaţie economică.
în India, câştigarea independenţei de stat nu a schimbat cu nimic geografia de excludere socială de pe vremea Raj-ului. în cartea sa despre cel mai mare bidonville din Asia, Rediscovering Dha-ravi, Kalpana Sharma subliniează că „inegalităţile ce caracterizau Bombayul ca port colonial, nu a dispărut. (…) Se găsesc foarte uşor fonduri pentru finanţarea înfrumuseţării cartierelor bogate ale oraşului, dar nu există bani pentru punerea în funcţiune a celor mai elementare servicii publice de interes comun, în cartierele sărace 3) „. Nandini Gooptu a demonstrat, în ceea ce priveşte, în general, oraşele din India, cum clasele de mijloc ale partidului Congresului, „de orientare socialistă”, – care în perioada dintre 1930 -1940, lăudau, la modul abstract, calităţile morale ale clasei garib jatana (oamenii săraci ce se întâlneau peste tot) -, după obţinerea independenţei, aceleaşi clase de mijloc au devenit, peste noapte, ocrotitoarele entuziaste şi îndârjite ale planului colonial de excludere urbană şi segregare socială. Gooptu scrie: „în mod implicit sau explicit, săracilor, după obţinerea independenţei, li s-a refuzat orice acces la viaţa de cetăţen ai oraşului, inclusiv accesul la cultura urbană, săracii fiind de fapt consideraţi o frână în cale progresului şi în ceea ce priveşte ameliorarea calitativă a societăţii.4)”.
Eliminarea „obstacolelor umane”
Segregarea urbană nu este un statu quo definitiv, ci mai degrabă un fel de neîncetat război social în care Statul se amestecă cu regularitate în numele „progresului”, „al înfrumuseţării urbane”, chiar în numele „dreptăţii sociale pentru săraci”, dar şi pentru a redefini frontierele spaţiale în avantajul proprietarilor de terenuri, al investitorilor străini, al elitei proprietare de locuinţe, al clasei de mijloc ce stăpâneşte şi controlează periferiile de lux. Exact ca în Parisul anilor 1860, aflat sub controlul strict al baronului Haussmann, actuala amenajare urbană continuă să aibă ca scop maximizarea profitului particular şi a controlului social. Amploarea deplasărilor de populaţii este, în prezent, gigantică: anual, în lumea a treiasute de mii, chiar milioane de săraci – atât locatarii legali, cât şi squattrii clandestini – sunt expulzaţi din cartierele unde stau. Acest fenomen social face ca orăşenii săraci să devină nomazi, „rezidenţi în tranzit, permanent pe punctul de a se muta 5)” (în felul acesta descriind urbanistul Tunde Agbola soarta pe care o au săracii în Lagosul său natal). Săracii din Lagos au ajuns asemenea sans-culotte-ţilor parizieni, expulzaţi din vechile lor cartiere, unde stăteau de generaţii, de către baronul Haussmann, ajungând – conform remarcii lui Blanqui -„să fie obosiţi de grandoarea arhitectonică ucigaşă de oameni săraci (…), şi de imensele mutări de pietre, făcute de mâna despotismului unui singur om 6)”. De asemenea, au ajuns la disperare din cauza repetatului discurs despre modernizare, care-i defineşte ca „obstacole umane” (pentru a refolosi exprimarea autorităţilor din Dakar, care în anii 1970, au expulzat 90.000 de rezidenţi săraci ce locuiau în bidonville-ul din centrul oraşului) 7).
1) Allen Howard, „Cities in Africa, Past and Present”, Canadian Journal of African Studires, 37:2/3, 2003, p. 206.
2) Barrios – provine din cuvântul portughez bairro care la rândul său provine din cuvântul arab bârrî(cu sensul de cartier în afara oraşului, la marginea oraşului, fără să se considere că apaţine oraşului în sine), având, în prezent doar sensul de cartier din centrul sau de la periferia unui oraş.
în schimb musseques este cuvânt specializat pentru a indica doar cartierele de bidonville-uri din Luanda, capitala statului Angola. Cuvântul provine dintr-o vocabulă folosită în dialectul kimbundu ce înseamnă „cartier roşu”, aceasta fiind culoarea pământului folosit pentru constrirea locuinţelor.
3) Kalpana Sharma, Rediscovering Dharavi, op. cit., p. 8.
4) Nandini Gooptu, The Politics of the Urban Poor, op. cit., p. 421.
5) Tunde Agbola, Architecture of Fear, Ibadan, 1997, p. 51.
6) Louis Auguste Blanqui, „Capital şi muncă”, Critica socială, volumul 1, Paris, 1885, p. 109-111, citat in Walter Benjamin, Paris, capitala secolului alXIX-lea. Cartea schimbărilor (tradus din germană de Jean Lacoste după ediţia originală stabilită de Rolf Tiedemann), Le Cerf, Paris, 1989, p. 167.
7) Richard Stren, „Urban Housing in Africa”, op. cit.,
p. 38.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.