Cea mai rea dintre toate lumile posibile(77) De la explozia urbana la Bidonville-ul Global

de Mike Davis_
„Planul, au scris cercetătorii ce studiau cartierul Sabana Perdida, urmărea îndepărtarea indivizilor din barrios-urile muncitoreşti, aflate chiar în centrul oraşului, indivizi ce împiedicau îndeplinirea scopurile lui Juan Balaguer şi mutarea acestora la periferie. Amintirea revoltelor din 1965 şi a violentelor manifestaţii de stradă, din 1984, au determinat guvernanţii să înţeleagă că, pentru liniştea lor, este bine să anihileze aceste focare de opoziţie şi rezistenţă politică, aflate în centrul oraşului”.1)
După manifestaţiile masive, organizate de către coordinadoras-ii pentru drepturile locuitorilor din barrio , susţinuţi de Comisia pentru drepturile omului din cadrul ONU, centrul oraşului a fost salvat, dar au avut loc demolări masive, de cele mai multe ori efectuate cu sprijinul armatei, în centrul, sud-vestul şi sud-estul capitalei Santo-Domingo. între 1986 şi 1992, patru barrios au fost rase, cu buldozerele, de pe suprafaţa oraşului şi 180.000 de rezidenţi expulzaţi. într-un important raport, referitor la demolările ce au avut loc în cartiere, Edmundo Morel şi Manuel Mejia au descris în felul următor campania de terorizare declanşată de guvern, împotriva săracilor:
„Au demolat cu boldezerele case în care se mai aflau oameni ce stăteau cu chirie în ele, fără să cheme la faţa locului proprietarii; au folosit trupe paramilitare de şoc pentru a indimida şi teroriza oamenii, forţându-i astfel să-şi părăsească casele; soldaţii trupelor paramilitare au făcut praf sau au mobilele; unele familii nu au fost anunţate că vor fi expulzate decât în ziua în care au fost date afară din casă; unii locuitori, ai cartierelor ce trebuiau demolate, au fost răpiţi; femeile însărcinate şi copiii au îndurat violenţele soldaţilor; serviciile de interes public din barrios, furnizare de apă, electricitate, strângerea gunoiului, au fost suspendate – ceea ce însemna aplicarea de presiuni tactice; familii întregi au fost insultate şi ameninţate, iat unii poliţişti s-au compo-ratat de parcă ar fi fost judecători”.2)
Organizarea Jocurilor Olimpice moderne au şi o poveste întunecată şi necunoscută. Pregătind Jocurile Olimpice din 1936, naziştii au expulzat cu brutalitate pe toţi cei care dormeau pe stradă şi pe locuitorii magherniţelor din cartierele Berlinului, ca să nu fie văzuţi de către vizitatorii străini. Dacă Olimpiadele ce au urmat – inclusiv cele din Mexico, Atena şi Barcelona – au fost precedate de programe de renovare urbană şi de expulzări, cea din Seul, din 1988, a rămas unică prin amploarea războiului oficial dus împotriva micilor proprietari de locuinţe, împotriva chiriaşilor şi squatterilor: aproape 720.000 de indivizi au fost mutaţi din Seul şi Injon, ceea ce a determinat un ONG catolic să declare că statul Coreea de Sud îşi dispută cu Africa de Sud obţinerea titlului de „ţară unde expulzarea cu forţa se face în cel mai brutal şi inuman mod”. 3)
Se pare că Pekinul a mers pe acelaşi drum deschis de Seul, când a pregătit Jocurile Olimpice din 2008: „350.000 de oameni au fost mutaţi deoar pentru a elibera locul necesar construirii stadionului”. 4)
1) Edmundo Morel şi Manuel Mejia, The Dominican Republic”, art. cit., p. 85.
2) Ibid., p.95 – 97.
3) Catholic Institute for International Relation, Disposable People: Forced Eviction in South Korea, Londra, 1988, p. 56.
4) Asian Coalition for Housing Rights, Housing by People in Asia (newsletter), 15 oct. 2003, p. 12.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.