Cea mai rea dintre toate lumile posibile(80) De la explozia urbana la Bidonville-ul Global

de Mike Davis_
Mai târziu au fost demolate şi alte favelas, beneficiindu-se de susţinerea financiară a USAID (Agenţia americană pentru dezvoltare internaţională), cu scopul de a se face loc expansiunii industriale sau, pur şi simplu, pentru „a se înfrumuseţa” marginile zonelor rezidenţiale locuite de către cei bogaţi. Autorităţile au eşuat, neputând să-şi îndeplinească scopul – eliminarea, „în zece ani, tuturor bidonville-urilor din Rio de Janeiro” – dar dictatura a declanşat un conflict între rezidenţii cartierelor burgheze şi cei din fave-las, între poliţişti şi tinerii din bidonvelle-uri, ceea ce a dus la manifestări extrem de violente, trei decenii mai târziu. 1)
în paralel, în 1973, la Santiago de Chile, una dintre primele decizii oficiale ale dictaturii Pinochet – după asasinarea întregii conduceri a Unităţii populare – a fost să reimpună dominaţia claselor de mijloc în centrul oraşului după expulzarea squatterilor (în total, aproape 35.000 de familii) din poblaciones şi din callampas pe care guvernul Allende le tolerase în zona centrală a capitalei. 2) „Scopul declarat pe faţă, spune sociologul specializat în organizaţii militante, Hans Harms, era acela de a se crea «zone socio-economice omogene, în interiorul oraşului”. (… ) Distrugerea tuturor asociaţiilor de cartier, în timpul celor treizeci de ani de dictatură militară a lui Pinochet a dus la crearea unui climat de izolare şi de teamă”. 3) Anul 1984 a cunoscut o renaştere a activismului politic; regimul a asmuţit iarăşi echipele sale, specializate în demolări, împotriva pobladores-urilor, punând la cale şi executând o nouă rundă de „eradicări”. Rezultatul final a fost, aşa cum explică Cathy Schneider, în importanta sa istorie a rezistenţei cartierelor la adresa dictaturii, că au obligat pe cei expulzaţi şi pe tinerele familii să locuiască îngrămădite în locuinţele prietenilor sau ale părinţilor. „Procentul familiilor forţate, astfel, să trăiască în sistem allegados (adică mai mult de trei persoane, în dormitor) a crescut de la 25%, în 1965, la 41%, în 1985”. 4)
în Argentina, un prim val de desfinţare a bidonville-urilor, în cadrul unei strategii anti-insurecţie, a avut loc în timpul regimului juntei militare, în perioada 1967 – 1970. Cum a subliniat Cecilia Zanetta, acţiunea cunoscută sub denumirea de „Plan de Erradicacion de Villas de Emergencia” viza în mod special guvernele autofinanţate radicale din bidonville-uri, iar expulzaţii din aceste locuri erau obligaţi cu forţa să treacă printr-o fază de „readaptare socială” înainte de a fi mutaţi definitiv la periferia oraşelor. Dar această primă tentativă de a reduce apariţia de locuinţe ilegale nu a avut parte decât de o reuşită parţială, deoarece, odată cu reinstalarea unui guvern civil, în 1970, bidonville-urile au redevenit focare de radicalizare peronistă şi de agitaţie socialistă.
1) Michael Barke, Tony Escasany şi Greg O’Hare, „Samba: A Metaphor for Rio’s Favelas” Cities, 18:4,2001, p. 263.
2) Alfredo Rodriguez şi Ana Maria Icaza, „Chile”, in Antonio Azuela, Emilio Duhau şi Enrique Ortiz (coordonat de), Evictions and the Right to Housing, op. cit., p. 51
3) Hans Harms, ” To Live in the City Centre”, art. cit.,
p. 198.
4) Cathy Schneider, Shantytown Protest in Pinochet’s Chile, Philadephia, 1995, p. 101.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.