Cea mai rea dintre toate lumile posibile(82) De la explozia urbana la Bidonville-ul Global

de Mike Davis_
Majoritatea locuitorilor din cei aproape 100.000 de rezidenţi ai bidonville-ului Zhejiang, proveneau din districtul Wen-zhou, provincia Zhejiang, bidonville-ul din capitala chineză preluând denumirea provinciei de provenienţă a celor mai mulţi locuitori, proaspăt stabiliţi în capitală. Zhejiang era vestită atât pentru faptul că locuitorii săi aveau un dezvoltat simţ al afacerilor, cât şi sub aspectul că nu avea deloc terenuri agricole. Majoritatea locuitorilor bidonville-ului era tineri man-gliu („navetişti”) săraci, cu puţină ştiinţă de carte, fără acte care să indice domiciliul stabil, ce închiriau căsuţe de la fermierii de prin partea locului, lucrând în sweatshops, controlate de bande organizate după principiul clanului, unde erau confecţionate haine de iarnă şi diverse lucruri de marochinărie, vândute ieftin pe pieţele din Pekin.1) Specialista în politologie, Dorothy Solinger relatează că, în Satul Zhejiang, „a devenit ceva normal să găseşti patru sau cinci maşini de cusut, patru sau cinci adulţi, cel puţin un copil foarte mic ca vârstă şi doar două sau trei paturi, totul înghesuit într-o cameră de zece metri pătraţi”.2)
Demolarea bidonville-ului, ce a fost demarată la începutul lunii noiembrie 1995, desfăşurată timp de două luni, a fost o operaţiune militară de durată, în care au fost implicaţi 5.000 de poliţişti şi cadre de Partid înarmate, coordonată de membrii Comitetului central al Partidului şi ai Consiliului de Stat. Cu toate că bidonville-ul denumit Satul Zhejiang era de multă vreme pe lista neagră a demolărilor din cauza bandelor sale periculoase ce scăpaseră de sub controlul poliţiei, din cauza traficanţilor de droguri, a criminalităţii crescânde şi a presupusului ritmului mare de răspândire a bolilor venerice, distrugerea cartierului – conform celor spuse de Solinger – a fost „hotărâtă la cel mai înalt nivel de către Prim-min-istrul (Li )Peng personal (…) ca un fel de avertisment adresat tuturor celor care mai doreau, încă, să se stabilească ilegal, în oraş”. Până la urmă, 9.917 locuinţe au fost demolate, 1.645 de activităţi „ilegale” au fost închise (incluzând toate tipurile de afaceri, de la velo-taxi până la cabinet medical), iar 18.621 de rezidenţi „ilegalli” au fost deportaţi. 3) (După cum sublinia Solinger, „la doar câteva luni după această spectaculoasă demolare a cartierului, foarte mulţi din foştii locuitori au revenit, stabilindu-se ilegal”. 4))
După cum a ieşit clar la iveală, în urma distrugerii Satului Zhejiang, marile operaţiuni de eradicare a bidonville-urilor sunt adesea însoţite de lupta împotriva vânzătorilor ambulanţi şi a celor ce lucrează la negru. Generalul Sutiyoso, puternicul guvernator al Jakartei, are tot dreptul să ocupe locul doi, după generalii birmanezi, pentru felul în care calcă în picioare drepturile omului când este vorba de săracii din Asia. De tristă amintire pentru modul cum a organizat persecutarea opoziţiei, în timpul dictaturii Suharto, generalul Sutiyoso, începând cu anul 2001, „a declanşat o cruciadă personală pentru a curăţa Jakarta de kam-pung-urile sale, de vânzătorii săi ambulanţi, de muzicanţii ce cântau pe stradă, de cei ce dormeau sub cerul liber şi de multele sale taxi-velo”. Sprijinit de marii patroni de întreprinderi, de marii antreprenori şi, în cele din urmă, de preşedinta Megawati personal, guvernatorul a expulzat peste 50.000 de locuitori ai bidonville-urilor, a băgat în şomaj 34.000 de conducători de velo-taxiuri, a dărâmat tarabele a 21.000 de vânzători ambulanţi, a arestat sute de muzicieni ce cântau pe stradă. Scopul său, prezentat oficial, este de a face din Jakjarta (12 milioane de locuitori) un „al doilea Singapore”, dar militanţii pentru drepturile omului, care au fost la faţa locului, precum cei din cadrul organizaţiei Urban Poor Consortium, l-au acuzat că vrea doar să demoleze bidonville-urile pentru a elibera terenul necesar viitoarelor proiecte imobiliare concepute de către influenţii săi naşi şi de către vechii săi prieteni politici. 5)
Dacă unii locuitori ai bidonville-urilor comit „crima” de a descoperi drumul către progres, alţii se compromit din momentul în care îndrăznesc să aplice democraţia. în Zimbabwe, în urma alegerilor din 2005, puternic marcate de fraudare, preşedintele Robert Mugabe s-a răzbunat cu vârf şi îndesat împotriva celor ce vindeau direct pe trotuar, dar şi pe locuitorii bidonville-urilor din Harare şi Bulawayo, unde cei săraci votaseră, în mod covârşitor, partidul Mişcarea pentru democraţie şi schimbare (MDS), reprezentând opoziţia. Prima fază a sinistrei „operaţiuni Murambasvina” (murambasvina – strângerea şi distrugerea gunoaielor), demarată la începutul lunii mai, s-a caracterizat prin asaltul poliţiei împotriva a treizeci şi patru de talciocuri, organizate la marginea oraşului. Se spune că un ofiţer de poliţie ar fi zis oamenilor săi: „începând de mâine, vreau să văd pe biroul meu rapoarte din care să reiasă că au fost împuşcaţi oameni. Preşedintele ne acoperă în întregime, indiferent ce facem în timpul operaţiunii, netrebuind să ezitaţi. Puteţi considera această acţiune ca una de război”. 6)
Iar poliţiştii au acţionat conform indicaţiilor date de şefii lor. Tarabele şi mărfurile au fost sistematic arse şi prădate, iar peste 17.000 de vânzători şi şoferi de jitney (microbuze), arestaţi. După o săptămână, poliţia a început să radă cu buldozerul barăcile din locurile deţinute de MDS, dar şi bidonville-urile ce votaseră cu Mugabe (precum, de exemplu, cele din cartierele Chimoi şi Nyadzo-nio) deoarece se aflau pe terenurile ce intraseră sub incidenţa programelor de reamenajare urbană. într-unul din cazuri, cel al Hatcliffe Extension, la vest de Harare, poliţia a expulzat mii de rezidenţi dintr-un bidonville unde chiar ea îi repartizase, la începutul anilor 1990, conform unei precedente campanii de „curăţire”, demarată înainte de vizita reginei Elisa-betha a II-a. La jumătatea lunii iulie, peste 700.000 de locuitori ai bidonville-ului – sau pentru a folosi terminologia oficială, „gunoaie” umane – au fost expulzaţi. Cei care au încercat să se opună, au fost bătuţi, arestaţi sau, acolo unde a fost necesar, împuşcaţi.7) Reprezentanţii ONU, trimişi să ancheteze, au ajuns la concluzia că „profunzimea suferinţei este imensă, mai ales la văduve, mame celibatare, copii, orfani, bătrâni şi handicapaţi”, iar secretarul general Kofi Annan a considerat că operaţiunea Murambas-vina a fost ” o nedreptate catastrofală”.8)
1) Liu Xiaoli şi Liang Wei, „Zhejiangcun: Social and Spatial Implication of Informal Urbanization on the Periphery of Beijing”, Cities, 14:2, 1997, p. 95 – 98.
2) Dorothy Solinger, Contesting Citizenship in Urban China, op. cit., p. 233.
3) Michael Dutton (sub coordonarea lui), Streetlife China, op. cit., p. 152 – 159 (citând documente oficiale).
4) Dorothy Solinger, Contesting Citizenship in Urban China, op., cit., p. 69.
5) Asian Coalition For Housing Rights, Housing by People in Asia; a se vedea de asemenea comunicatele de presă ale organizaţiei Asian Human Rights Commission and Urban Poor Consortium (pe site-ul organizaţiei Urban Poor: www.urban-poor.org.id).
6) Munyaradzi Gwisai, „Mass Action Can Stop Operation Mrambasvina”, International Socialist Organisation (Zimbabwe), 30 mai 2005; BBC News, 27 mai 2005; Guardian, 28 mai 2005; Los Angeles Times, 29 mai 2005.
7) BBC News, 8 iunie 2005; Mail & Guardian varianta electronică (www.mg.co.za), 21 iunie 2005.
8) BBC News,22 iulie 2005.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.