Cele mai frecvente întrebări ale medicilor cu privire la vaccinare, răspunse în broşura lansată de Ministerul Sănătăţii

Date:

Ministerul Sănătăţii lansează o broşură cu informaţii utile cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie şi al medicilor curanţi.
Broşura include răspunsuri la peste 30 de întrebări primite din partea medicilor, inclusiv cu privire la eficienţa vaccinului, siguranţa vaccinării pentru persoanele cu boli cronice, autoimune sau cancer şi contraindicaţiile la vaccinare pentru pacienţii cu diverse patologii.
„Medicii de familie şi medicii curanţi sunt vitali pentru o campanie de vaccinare reuşită. Ei sunt cei mai aproape de pacienţi şi îi pot ajuta să ia decizii informate. Opiniile comisiilor de specialitate care au contribuit la această broşură confirmă că vaccinarea este sigură, eficientă şi este calea prin care împreună putem să oprim pandemia. Materialul medical este redactat în colaborare cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii. Credem că va fi un sprijin pentru medicii care primesc întrebări despre vaccinare de la pacienţi sau care chiar ei au întrebări la care nu au găsit răspunsuri”, a declarat Dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Broşura va fi trimisă către medicii de familie şi poate fi descărcată pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, la adresa http://www.ms.ro/brosura-medici-vac-cinarea-covid-19-ms/.
La conceperea broşurii au contribuit Comisia de alergologie şi imunologie clinică, Comisia de oncologie, Comisia de hematologie, Comisia de endocrinologie, Comisia de cardiologie şi Comisia de der-matovenerologie ale Ministerului Sănătăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Peste 500 de locuri de muncă vacante la angajatori din Dâmbovița

Potrivit ofertelor transmise de agenții economici, în baza de...

InfoCons lansează un studiu pentru protecția consumatorilor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Pizzei, sărbătorită pe 9...

Biblioteca Județeană Dâmbovița își deschide porțile pentru educația digitală a tinerelor generații

Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița va găzdui...