Cercetare şi inovare – se caută consilieri europeni

Date:

UEComisia Europeană a lansat un apel către experţii din toate domeniile solicitându-le să participe la elaborarea agendei programului Orizont 2020, viitorul program al Uniunii Europene de finanţare a cercetării şi inovării. Aceasta este prima dată când Comisia lansează un astfel de apel în favoarea programului ei de cercetare. Grupuri de consilieri vor oferi consultanţă de înaltă calitate pentru pregătirea cererilor de propuneri de proiecte în cadrul programului Orizont 2020. Grupurile vor fi constituite în jurul unor teme de interes major pentru cetăţenii europeni, cum ar fi schimbările climatice, ieftinirea energiei din surse regenerabile, asigurarea disponibilităţii de alimente sigure sau soluţionarea problemelor legate de îmbătrânirea populaţiei. Grupurile vor încuraja dialogul între toate nivelurile administraţiei publice, societăţii civile şi mediului de afaceri din toate statele membre ale UE şi vor influenţa direcţia finanţării cercetării şi inovării în UE, din prezent până în 2020. Grupurile de consilieri experţi îşi vor începe activitatea în primăvara acestui an, oferind consiliere pentru primele cereri de propuneri din cadrul programului Orizont 2020, care se preconizează a fi lansate până la sfârşitul anului 2013. Cei care doresc să fie selectaţi în primele grupuri de consilieri trebuie să se înregistreze până la data de 6 martie 2013, ora 17.00 ora Bruxelles-ului. Cererea de exprimare a interesului va rămâne valabilă pe întreaga durata a programului Orizont 2020, pentru a permite reînnoirea grupurilor la sfârşitul fiecărui mandat. Persoanele pot să-şi manifeste interesul, acţionând fie în nume propriu, fie în calitate de reprezentanţi ai grupurilor de interese colective sau ca reprezentanţi ai unor organizaţii. Detalii privind criteriile de selecţie, inclusiv profilul experţilor, sunt prezentate în anunţul oficial. Orizont 2020 urmăreşte promovarea ideilor, stimularea creşterii economice şi a creării de locuri de muncă pentru viitorul Europei. Spre deosebire de situaţia din trecut, el reuneşte într-un singur program de finanţare toate programele existente de sprijin pentru cercetare şi inovare, inclusiv activităţile legate de inovare ale Programului-cadru pentru competitivitate şi inovare şi activităţile Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT). Investiţiile inteligente în cercetare şi inovare reprezintă un stimul direct pentru economie, consolidează excelenta noastră bază de cunoştinţe şi face ca întreprinderile noastre să fie mai competitive într-o lume globalizată. Comisia propune un buget de 80 de miliarde EUR pentru programul Orizont 2020, care se va derula în perioada 2014 –
2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!